Ce stat a avut peste 28 de capitale?

21.02.2024
Ce stat a avut peste 28 de capitale?

Astăzi, când ne vine în minte o țară, gândul ne poartă automat la capitala acestui stat. Majoritatea țărilor au câte o capitală, așa cum este cazul României, dar sunt și excepții cum este Africa de Sud care are trei capitale. Totuși, în istorie, a existat o țară care a avut nu mai puțin de 28 de capitale. Da, da, 28.

Imperul cu zeci de capitale

Iranul este statul care a avut 27 de capitale, ceea ce este mai mult decât orice altă țară din lume. Acum capitala cu numărul 28 este Teheranul. Înainte de Iran, a fost Persia. Imperiul Persan a fost un imperiu iranian ce a dominat Asia de Sud și de Sud-Vest între 550 î.Hr., de la cucerirea mezilor de către Cirus al II-lea cel Mare, până în 330 î.Hr., când ultimul împărat ahemenid moare și imperiul este cucerit de Alexandru cel Mare.

La apogeul întinderii sale teritoriale, teritoriul său cuprindea Iranul, Afganistanul, Irakul, Turcia, Siria, Egiptul, Israelul, Libanul, Ciprul și porțiuni din România, Bulgaria, Grecia, Arabia Saudită, Libia, Sudanul de Nord, Caucaz, India, Asia Centrală și chiar din China, cu o suprafață totală de peste 8.000.000 km2.

„Omul fără patrie este ca privighetoarea fără grădină” (proverb persan)

Iranul (Imperiul Persan) a avut numeroase capitale și centre regale de-a lungul istoriei sale. La o privire pe enciclopedia Wikipedia putem să constatăm că au fost peste 55 de orașe (Basra, Merv, Mosul, Rudbar, Rey, Astara, Asaak, etc). Nu toate dinastiile care au avut o capitală au fost originare din Iran.

Teheranul, capitala capitalelor

Totuși, alte surse, certifică faptul că Iran-ul a avut 27 de capitale, iar Teheran este capitala cu numărul 28. Mai sunt și surse care afirmă că ar fi capitala cu numărul 32.

Oricare ar fi adevărul, Teheranul a fost ales capitală a Iranului de către Agha Mohammad Khan din dinastia Qajar în anul 1796. Orașul a fost ales datorită locației sale centrale, dar și a semnificației sale istorice. Astăzi, Teheranul este al 16-lea cel mai populat oraș al lumii.

Foto: history.com

Distribuie acest articol:
Tags:
Cele mai noi articole
De ce, pe vremea lui Ceaușescu, era o mândrie să fii din… București?
De ce, pe vremea lui Ceaușescu, era o mândrie să fii din… București?
În memoria colectivă a perioadei comuniste, fraza „sunt din București” purta o greutate aparte. Într-o Românie în care libertatea de mișcare era strict controlată, iar resursele erau... citește tot
Ce s-ar întâmpla dacă un cutremur cu magnitudinea de 10 grade pe scara Richter ar lovi Pământul?
Ce s-ar întâmpla dacă un cutremur cu magnitudinea de 10 grade pe scara Richter ar lovi Pământul?
Cel mai puternic cutremur înregistrat vreodată de la începutul măsurătorilor seismice moderne a fost cel din Valdivia (Chile), din 22 mai 1960, care a atins o magnitudine de 9,5 pe scara... citește tot
Cum funcționează dependența? Mecanismele psihologice din spatele adicției
Cum funcționează dependența? Mecanismele psihologice din spatele adicției
De ce continuă cineva să facă un lucru despre care știe că îi face rău? Este una dintre întrebările care fac dependența atât de greu de înțeles din exterior. Dacă o persoană vede... citește tot