Iranul este unul dintre puținele state moderne unde religia nu este doar o chestiune de credință personală, ci coloana vertebrală a sistemului juridic, politic și social. Pentru a înțelege de ce Iranul de astăzi este atât de strâns legat de islam, trebuie să privim dincolo de titlurile de știri și să explorăm o istorie de peste 2.500 de ani. Islamizarea Persiei, în secolul al VII-lea, a reprezentat un punct de cotitură care a rescris destinul Orientului Mijlociu și al viitorului stat iranian.
Înainte de venirea islamului, perșii au oferit lumii una dintre primele și cele mai influente religii monoteiste: Zoroastrismul.
Fondată de profetul Zarathustra (Zoroastru), această credință se baza pe dualismul dintre bine și rău. Iată elementele sale cheie:
Ahura Mazda: Zeul suprem, simbol al luminii și înțelepciunii.
Lupta cosmică: Viața era văzută ca un câmp de bătălie între Asha (adevăr, ordine) și Druj (minciună, haos).
Elemente sacre: Focul și apa erau considerate pure, focul fiind prezent în toate templele ca simbol al prezenței divine.
Moștenirea morală: Deviza zoroastriană era simplă și puternică: „Gânduri bune, cuvinte bune, fapte bune.”
Multe concepte care ni se par familiare astăzi în creștinism sau iudaism — precum raiul, iadul, judecata de apoi și figura unui mântuitor — își au rădăcinile în acest sistem de credințe persan.
Trecerea la islam nu s-a produs peste noapte, ci a fost un proces de secole, declanșat de un eveniment militar major.
Cucerirea Arabă (Secolul VII): Imperiul Sasanid (ultimul imperiu persan pre-islamic) era epuizat de războaiele lungi cu Bizanțul. Armatele arabe, impulsionate de noua credință a islamului, au cucerit teritoriul persan. În primele generații după cucerire, o mare parte a populației a rămas zoroastriană, însă convertirea la islam a crescut constant din motive religioase, sociale și economice. Mai ales fiindcă cei care nu erau musulmani trebuiau să plătească o taxă specială numită jizya. Aceasta se dovedea împovărătoare mai ales pentru oamenii de rând.
Islamizarea vs. Arabizarea: Deși au adoptat islamul, perșii nu au devenit arabi. Ei și-au păstrat limba (farsi), calendarul și multe tradiții (precum Nowruz, Anul Nou). Se spune adesea că „perșii au fost cuceriți de arabi, dar cultura persană i-a cucerit, în final, pe cuceritori”.
Adoptarea Șiismului: Deși inițial majoritatea iranienilor erau sunniți, în secolul al XVI-lea, dinastia Safavidă a impus Islamul Șiit ca religie de stat. Aceasta a fost o mișcare strategică pentru a crea o identitate națională distinctă față de vecinii lor, otomanii (sunniți).
Importanța actuală a religiei în structura statului iranian este rezultatul Revoluției Islamice din 1979.
În secolul XX, sub conducerea Șahului (monarhul), Iranul a trecut printr-o modernizare forțată și o secularizare rapidă, susținută de Occident. Însă, corupția și represiunea politică au dus la o revoltă masivă. Liderul spiritual, Ayatollahul Khomeini, a reușit să canalizeze nemulțumirea populară sub stindardul islamului, promițând dreptate socială și independență față de marile puteri.
Astfel a luat naștere Republica Islamică, un sistem unic unde:
Velayat-e Faqih: Conceptul conform căruia un jurist islamic de rang înalt (Liderul Suprem) are autoritatea finală asupra statului.
Identitatea ca rezistență: Pentru regimul de la Teheran, religia este o formă de suveranitate. Orice atac asupra valorilor religioase este perceput ca un atac asupra independenței țării.
