Ce s-ar întâmpla dacă n-ar mai fi luna pe cer?

07.05.2018
Ce s-ar întâmpla dacă n-ar mai fi luna pe cer?

Să ne imaginăm pentru o clipă că luna n-ar mai exista pe cer. Cum ar fi afectate viețile noastre de absența singurului satelit natural al Terrei? Ce s-ar întâmpla pe Pământ dacă luna n-ar mai fi?

Luna, cel mai apropiat astru ceresc de noi, are un rol foarte important în viața de pe Terra. În prezența lunii, gravitația terestră este mult mai puternică. Cea mai evidentă schimbare ar fi scăderea mareelor (o oscilație periodică a nivelului mării sau oceanului, în raport cu o poziție medie, datorată forței de atracție combinate a Lunii și Soarelui) cu o treime.

Luna ține în parametri normali nivelul apei Oceanului Planetar. Cu alte cuvinte, polii au mai puțină apă decât Ecuatorul. Dacă luna nu ar exista, nivelul apei Oceanului ar varia și n-ar mai putea fi ținut sub control.

De ce vedem Soarele și Luna la fel de mari, dacă Soarele e de 400 de ori mai mare ca Luna?

Luna s-a format acum circa 4,51 miliarde de ani, la puțină vreme după Terra. Pământul se rotea mult mai repede în jurul axei sale. Înainte de formarea Lunii, ziua pe Pământ avea şase ore, acum ziua are 24 de ore. Luna este principala „vinovată” pentru care s-a stabilizat viteza de rotaţie a Pământului.

Totodată, satelitul natural al Pământului este cel care stabilizează înclinarea axei Terrei. În timp, această înclinaţie se poate schimba, însă modificarea rapidă ar avea efecte devastatoare asupra Terrei. Axa planetei se poate mişca fie din cauza vibraţiilor sau din interacţiunea planetei cu un obiect străin. Atracţia gravitaţională a Lunii este mult mai puternică decât cea a Pământului, nepermiţând interacţiunea planetei cu alte obiecte cosmice similare. Absența lunii ar duce la lipsa anotimpurilor pe Planeta Albastră.

Luna

Foto: pexels.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Care este cel mai bine vândut parfum din toate timpurile? În top 3 sunt numai parfumuri franțuzești!
Care este cel mai bine vândut parfum din toate timpurile? În top 3 sunt numai parfumuri franțuzești!
Parfumurile sunt o industrie care generează anual venituri de miliarde de dolari. Deși se spune că cele mai bune parfumuri sunt cele franțuzești, în ultimii ani câteva state (Japonia, Italia,... citește tot
Ion Antonescu, executat fără să i se respecte ultima dorință! Ce voia Mareșalul?
Ion Antonescu, executat fără să i se respecte ultima dorință! Ce voia Mareșalul?
Ion Antonescu se numără printre cele mai controversate personalități de după 1900. Acesta a deținut funcția de șef al Marelui Stat Major și ministru de război, iar din 4 septembrie 1940... citește tot
Cum a vrut Ungaria unirea cu România? De ce a refuzat Regele Ferdinand?
Cum a vrut Ungaria unirea cu România? De ce a refuzat Regele Ferdinand?
Astăzi, unirea cu un alt stat pare un lucru imposibil. Totuși, au fost perioade în care alte țări și-au dorit unirea cu România. Acesta este și cazul Ungariei care la un moment dat a... citește tot