Fazanul este originar din Asia și a fost adus în țara noastră din vremea romanilor. Masculii fazan au un penaj irizat de cupru și auriu, o față roșie și un guler alb clar. Cântatul lor asemănător cocoșului poate fi auzit de la un kilometru jumătate. Introdus în SUA din Asia în anii 1880, fazanul a devenit rapid una dintre cele mai populare păsări de vânătoare din America de Nord.
În România sunt mai multe subspecii de fazani. Fazanul comun originar de pe malul estic al Mării Negre și a fost adus în Europa de greci și romani. Fazanul gulerat este originar din extremitatea de est a Chinei și fazanul mongolic, originar din centrul Asiei, a fost adus în Europa în jurul anului 1900, acesta fiind și cel mai mare fazan din România, cu o greutate de 1,5 kilograme sau chiar mai mult.
Ciclul de viață al fazanului sălbatic poate fi împărțit în patru etape, care se corelează cu anotimpurile. Datele specifice vor fi diferite, pe măsură ce vremea și locația le permit și variază, de obicei, pentru aproximativ 30 de zile în jurul valorilor medii ale datelor de începere și sfârșit.
Adesea, habitatele păsărilor se schimbă odată cu aprovizionarea cu alimente dorită în diferitele etape ale vieții și oferă zone distincte de relaxare. O astfel de predictibilitate crește statutul de pradă a acestor animale.
Majoritatea fazanilor cedează mortalității din cauza vânatului, mai degrabă decât bătrâneții sau bolii. De fapt, durata medie de viață a unui fazan sălbatic este de numai un an.
Se spune că în timp ce făzănița clocește ouăle, fazanul o hrănește, îi aduce apă, apoi ea se ridică și pleacă. Fazanul, neavând ce face, preia activitatea, însă singur pentru că făzănița nu mai trece pe la cuib. El stă în cuib până apar puii. Din această cauză există expresiile „a căzut de fazan”, „l-a luat de fazan”, adică a lua pe cineva de fraier sau a crede pe cineva prost.
În realitate, lucrurile nu stau chiar așa. Tot procesul de înmulțire a fazanilor este o muncă în echipă și un întreg parcurs „romantic”. Cuibărirea începe imediat ce cocoșii fazani încep să se împrăștie din iarnă. Femelele fazan sunt atrase de cântatul masculilor, pe măsură ce aceștia încep să-și întindă teritoriul. Odată construit un cuib, femelele vor depune în medie 12 ouă, câte unul în fiecare zi.
După ce începe să incubeze ouăle (luna mai), găina va părăsi cuibul doar de una sau două ori pe zi pentru a se hrăni. Ouăle se vor incuba timp de 23 de zile și toate ouăle vor ecloza în decurs de o zi una după alta (iunie).
Imediat ce puii ies din coajă, mama va duce puii pe câmpuri bogate cu gândaci de hrănit. Peste 90% din dieta puilor este compusă din insecte și după cinci săptămâni, insectele reprezintă principala sursă de hrană a acestora.
Puii vor rămâne aproape de casă, inițial se îndepărtează doar de la 4 la 8 hectare de cuib. Cu vârsta, raza de acțiune va crește la peste 28 de hectare de la cuib. Mamele rămân cu puii timp de 8-10 săptămâni, iar păsările cresc timp de 21 de săptămâni.
Când vremea începe să se răcească, fazanii încep să se hrănească și să mănânce. Se îngrășă foarte mult pregătindu-se pentru frigul iernii. Câmpurile deschise unde iarba și insectele sunt abundente sunt habitatul principal.
Mănâncă cantități mari de cereale și semințe, dar preferă porumbul ca element de bază al dietei lor. Pe măsură ce fazanii mănâncă aceste boabe, corpul lor transformă rapid carbohidrații în grăsimi pentru supraviețuirea iernii.
Orice fazan care nu a fost ucis în timpul sezonului de vânătoare de toamnă va începe să ierneze cu puțin înainte de căderea zăpezii. Aceste păsări sunt sursa numărul unu de hrană pentru multe mamifere carnivore.
Pe măsură ce temperaturile scad și sursele de hrană încep să devină rare, fazanii au o stare de sănătate precară și încep să se retragă în zone de habitat mai mici. Acest lucru îi face să fie ținte principale pentru vânat.
Foto: Pexels.com
