Până în 1900, singurul gen muzical din multe regiuni ale Țării Românești și Moldovei era cunoscut sub numele de doină, însă George Enescu nu i-ar fi recunoscut autenticitatea românească. Tehnic, aceasta poate fi cântată oriunde acompaniată sau nu de un instrument muzical.
Există mai multe variante regionale. În Banat, doina este cunoscută sub numele de „cântec de peste deal”, iar în Bihor „cântec de codru”. Doina are o paletă expresivă și tematică variată, care cuprinde bucurie, tristețe, singurătate, conflicte sociale, dragoste și multe alte trăiri. În prezent, doina și-a pierdut din popularitate din cauza unei promovării deficitare din generație în generație.
Pentru a înflori din nou această trăsătură importantă a patrimoniului cultural imaterial al României este nevoie de un mediu propice de transmitere.
Compozitorul, violonistul și dirijorul român George Enescu (1881–1955) a fost o figură importantă a vieții muzicale românești și un violonist de renume internațional. Opera sa, Oedipe, este considerată o capodoperă a secolului XX.
Enescu s-a născut la Liveni Vîrnav (azi George Enescu). A început să învețe vioara la vârsta de patru ani și a început să compună la vârsta de cinci ani. A studiat la Conservatorul din Viena 1888-1893 și la Conservatorul din Paris 1895-1899. Și-a făcut debutul profesional ca violonist în 1889, iar ca și compozitor în 1897, cu un concert cameral la Paris.
Geniul muzicii românești a declarat la un moment dat că muzica românească nu are are un „caracter bine definit național”. Deși susținea că doina pare a avea câteva trăsături orientale, într-un final a recunoscut autenticitatea românească a acesteia.
„Este tristeţea chiar în veselie. Sentimentul acesta este inspirat de văile şi dealurile noastre, de culoarea deosebită a cerului nostru, de gândurile care apasă şi fac în acelaşi timp să se nască în noi un dor ce nu se poate lămuri bine. Un străin care-mi este prieten, auzindu-mă odată executând o bucată a mea, mi-a spus: în această compoziţie este parcă ceva ce nu se poate îndeplini. Dorul, îmi pare singura caracteristică orginală a cântecelor româneşti”, avea să declare Enescu conform Historia.
