Zgomotul copitelor pe caldarâm, scârțâitul șinelor de fier și strigătele vizitiului – așa începea povestea transportului în comun în Micul Paris. Într-un București dominat de birji, noroaie și drumuri de piatră cubică, anul 1871 a marcat pasul decisiv către modernizare: acordarea primei concesiuni pentru tramvaiul tras de cai (cunoscut pe atunci sub denumirea franceză de „iron-railway” sau „tram-way”).
Oficial, circulația primelor vagoane pe șine de fier a fost inaugurată pe 28 decembrie 1872, transformând definitiv modul în care bucureștenii se deplasau prin oraș.
Spre deosebire de mijloacele moderne de astăzi, primele vagoane aveau o capacitate redusă, de aproximativ 10 persoane. Călătorii stăteau pe bănci din lemn așezate de o parte și de alta a vehiculului.
„Motorul” acestei mașinării pe șine era format dintr-o pereche de cai — mai exact armăsari care, înainte de a fi înhămați la tramvai, erau trecuți printr-un control strict, consultați de medici veterinari și castrați pentru a fi mai ușor de stăpânit. Fiind o resursă valoroasă care muncea ore în șir în fiecare zi, animalele aveau parte de o atenție deosebită: o întreagă echipă de veterinari le supraveghea constant sănătatea și dieta.
Primi ani au adus rute legendare, precum cea care lega Calea Moșilor de Podul Mogoșoaiei (Calea Victoriei) sau Gara de Nord de Piața Sfântul Gheorghe. Timp de aproape 60 de ani, tramvaiele trase de cai au rămas pe străzile din București, dând un farmec aparte vieții urbane.
Deși în 1894 a fost dată în folosință prima linie de tramvai electric (celebra linie 14 Cotroceni – Obor), bătrânul tramvai cu cai nu a dispărut peste noapte. Cele două sisteme au coexistat zeci de ani, notază adevarul.ro.
Pasul crucial către un sistem modernizat de transport s-a făcut în 1909, când s-au pus bazele Societății Tramvaielor din București (S.T.B.). În 1921, S.T.B. devenea deja cea mai importantă companie de transport public din țară, iar caii au predase definitiv ștafeta motoarelor electrice.
Istoria fascinantă a transportului bucureștean ar fi fost aproape complet pierdută fără dăruirea unor oameni din conducerea și structurile fostei R.A.T.B. Din cauza legislației rigide care impunea casarea și distrugerea vehiculelor ieșite din uz, peste 90% din obiectele originale au fost pierdute.
Printre cei care au luptat să păstreze intactă această memorie se numără Doru Parfenie, cel care s-a ocupat de întreținerea Muzeului R.A.T.B. (actualul Muzeu al STB), și inginerul Costel Sabarez.
Datorită unor oameni care au ascuns în magazii și subsoluri fotografii, machete și piese vechi, astăzi mai putem reconstitui începuturile transportului bucureștean (inginerul Costel Sabarez)
Muzeul adăpostește comori neprețuite de arhivă:
Peste 300 de fotografii pe sticlă salvate dintr-un subsol de inginerul Costel Sabarez și donate muzeului.
Lăzi cu sute de role de film foto care surprind viața din interiorul S.T.B. de-a lungul generațiilor.
Macheta tramvaiului tras de cai, alături de tablouri și dispozitive originale folosite în trecut.
Un muzeu fără vehiculele mari
În prezent, marea provocare a patrimoniului rămâne spațiul. Deși Muzeul STB păstrează machete, bilete vechi și arhive foto, tramvaiele și troleibuzele istorice reale care au scăpat de la fier vechi sunt risipite în diferite depouri și locații. Există 17 tramvaie de epocă și alte 14 autovehicule aflate în stare de conservare, care își așteaptă rândul pentru a fi reunite într-un muzeu al transporturilor pe măsura istoriei Capitalei.
