Care este misterul hrisovului din globul de aur de la Brașov?

14.01.2021
Care este misterul hrisovului din globul de aur de la Brașov?

Biserica Sfântul Nicolae din Schei are în cea mai mare turlă a sa un glob de aur. Toți cei care îl observă ar putea presupune că este pus acolo ca obiect decorativ, însă acel glob reprezintă o avere pentru generațiile viitoare.

Acolo se află documente vechi de câteva secole, însă nimeni nu știe ce conțin acestea. Deși în urmă cu trei sute de ani s-a ajuns la ele de două ori, încă a rămas un mister ceea ce se ascunde acolo. Singura modalitate de a ajunge din nou la ele ar putea fi o renovare a bisericii.

Care este legenda hrisovului?

Generații întregi au crezut că documentul aflat în acel glob este, de fapt, o legendă. Însă sunt câteva persoane care au auzit de acest lucru. Una dintre aceste persoane este preotul Vasile Oltean, directorul Primei Școli Românești. Acesta a confirmat că în glob se află un document foarte important pentru Brașov și pentru întreaga țară.

„Documentul a fost redactat în 1742 de către Radu Tempea, cronicarul care a scris istoria Bisericii Sfântul Nicolae din Şchei. Pe atunci, era doar diacon. El a aşezat în glob hrisovul împreună cu Dumitru Dascălul, care era de fapt, Dumitru Duma, din familia Dumeştilor, şi de la care ne-au rămas multe scrieri valoroase“, explică Vasile Oltean, potrivit adevărul.ro.

Biserica a fost renovată de două ori și de fiecare dată globul a fost deschis, iar manuscrisul citit și copiat. Ulterior, a fost pus înapoi în glob și nimeni nu știe ce secret este ascuns acolo.

Preotul povestește că a descoperit o ușă zidită care ducea la turn. În spatele ei a găsit un adevărat tezaur: 6.000 de cărţi vechi, 30.000 de documente, sute de tablouri, toate manuscrisele lui Andrei Şaguna. Mai mult de atât, acesta spune că există un document vechi de două secole care ar putea să schimbe ceea ce știm noi despre istoria țării.

Aceste urme din trecut erau ascunse pentru că aveau legătură cu biserica și aminteau cu mânie de ocupația maghiară. Comuniștii le-ar fi distrus, însă preoții de la Biserica Sfântul Nicolae le-au salvat.

Procesul verbal în care se vorbește despre hrisovul din globul de aur are 11 pagini și a fost scris la 8 septembrie 1887. Acesta nu a fost singurul document. Preotul Muşlea a tradus documentul original din chirilică, însă doar el știe ce a scris.

Prin urmare, documentul despre care vorbește preotul Vasile Oltean nu este cel din globul de aur, însă se referă la el. Acesta a fost pus în globul unei turle secundare pentru a fi greu de ajuns la el.

Foto: Wikimedia Commons

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cine a fost Gheorghe Eminescu, unul dintre urmașii poetului? A murit târziu, cu un an înainte de Revoluția din 1989!
Cine a fost Gheorghe Eminescu, unul dintre urmașii poetului? A murit târziu, cu un an înainte de Revoluția din 1989!
Gheorghe Eminescu, nepotul Luceafărului, care a trecut din tranșeele de la Mărășești în celulele de la Jilava și Aiud: a purtat un nume uriaș, dar și-a câștigat singur locul prin curaj... citește tot
Cine a întemeiat prima colonie britanică în America?
Cine a întemeiat prima colonie britanică în America?
Răspunsul la această întrebare nu este atât de simplu pe cât pare la prima vedere, deoarece istoria colonizationale britanice în America de Nord este împărțită între o primă tentativă... citește tot
Cum au scăpat alte orașe mai civilizate de prezența urșilor. Ce ar trebui să facă autoritățile din Brașov?
Cum au scăpat alte orașe mai civilizate de prezența urșilor. Ce ar trebui să facă autoritățile din Brașov?
Brașovul este, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase orașe din România, dar farmecul său de așezare la poalele muntelui vine la pachet cu o problemă din ce în ce mai acută:... citește tot