Care este cel mai bun banc din lume?

01.04.2019
Care este cel mai bun banc din lume?

Cel mai bun banc din lume. La nivel mondial sunt sute de mii de glume. Poate chiar milioane. Una mai bună ca alta. Astfel, ar fi greu de făcut un top al acestora, pentru că totul este subiectiv. Totuși, redactorii revistei Reader’s Digest au pus la cale un concurs prin care au desemnat „Cel mai bun banc din lume”.

În anul 2010, revista Reader’s Digest a organizat la nivel mondial un concurs pentru a desemna „Cel mai bun banc din lume”. Câştigătorul urma să primească alături de titlul de a fi creat „cel mai bun banc” și un cec de 1.000 de dolari. Un suedez a fost cel care a trimis cea mai votată glumă. La sondaj au participat 16.301 de cititori, iar bancul suedezului a primit 3.328 de voturi.

În cadrul unei partide de vânătoare, un bărbat elegant din Stockholm împușcă o rață. Pasărea cade însă, în ograda unui fermier, care susține că vânatul îi aparține, întrucât a căzut pe teritoriul său.

-E pasărea mea, insistă orășeanul care a doborât rața. Fermierul sugerează ca disputa să fie tranșată în stil vechi, cu un „șut neaoș”: -Eu îți trag un șut cât pot de tare în boașe, apoi tu faci la fel cu mine. Cine urla mai puțin ia pasarea.
Bărbatul e de acord. Astfel, fermierul îi trage un șut strașnic în partile sensibile. Când își revine, orășeanul șopteste cu greu:
Bine. Acum e rândul meu.
-Lasă, zice țăranul. Poți să păstrezi rața.

Cum a apărut Bulă, personajul fictiv din bancuri?

Totuși, într-un alt sondaj realizat de cercetători britanici, o altă glumă este pe primul loc. La acest studiu și-au exprimat părerile 36.000 de oameni care au considerat că cel mai bun banc este cel de mai jos:

O femeie cu un copil în braţe se urcă în autobuz.
Şoferul zice:
-Aoleu, ăsta e cel mai urât copil pe care l-am văzut vreodată.
Femeia se duce în spatele autobuzului şi se aşază pe scaun spumegând de nervi.
Se întoarce către pasagerul de alături şi îi spune:
-Şoferul ăsta m-a jignit foarte rău.
La care individul:
Mai bine vă duceţi chiar acum să-i spuneţi vreo două, şi în timpul ăsta vă ţin eu maimuţa.

De unde vine expresia „N-am un sfanț”? Ce era sfanțul?

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Sunetul care a speriat NASA: Ce s-a auzit cu adevărat în cea mai adâncă groapă săpată de om?
Sunetul care a speriat NASA: Ce s-a auzit cu adevărat în cea mai adâncă groapă săpată de om?
Se spune că drumul spre iad este pavat cu intenții bune, dar în anii ’70, un grup de cercetători sovietici a decis că drumul spre centrul Pământului trebuie pavat cu o tehnologie de foraj... citește tot
Cum să-ți protejezi datele personale: Setări esențiale pe care trebuie să le schimbi acum în telefonul tău
Cum să-ți protejezi datele personale: Setări esențiale pe care trebuie să le schimbi acum în telefonul tău
Telefonul tău știe unde dormi, cu cine vorbești, ce cumperi și chiar despre ce urmează să vorbești. În 2026, datele tale personale sunt mai valoroase decât oricând, iar companiile de tech... citește tot
Cum ne influențează emoțiile deciziile financiare? Teoria echilibrului între risc și câștig
Cum ne influențează emoțiile deciziile financiare? Teoria echilibrului între risc și câștig
Creierul uman nu este un calculator performant atunci când vine vorba de portofel. În loc de cifre reci și grafice precise, majoritatea oamenilor operează cu impulsuri, temeri și speranțe de... citește tot