Au fost vremuri în care mâncarea era mai preţioasă decât aurul. Căci, în urmă cu sute de ani, foametea era una dintre cele mai mari pedepse pe care o putea îndura un om. O foamete fără seamăn a avut loc în România în iarna dintre 1916 şi 1917. Se spune că situaţia era atât de gravă încât au existat şi cazuri de canibalism. Este acest lucru adevărat?
Între 1914 şi 1918 Pământul era zguduit de unul dintre cele mai mari conflicte din istorie: Primul Război Mondial. În iarna dintre 1916 şi 1917, situaţia în ţările române era instabilă. În plus, intrarea României în război în 1916 a făcut ca milioane de bărbaţi să plece pe câmpul de luptă, astfel că ogoarele au rămas nelucrate.
Cum trăiau și cum dormeau țăranii români după anul 1800? Cu ce acopereau ferestrele?
Hectarele lucrate au fost grav afectate de o secetă prelungită ce a lovit estul României în lunile iunie, iulie şi august. În plus, ţăranii au fost deposedaţi de animale de către rechizitorii armatei. Astfel că, în toamna anului 1916, în o parte importantă din Muntenia şi Moldova s-a instaurat foametea.
Unul dintre cele mai afectate oraşe de pe teritoriul României a fost Galaţi. Aici, oamenii au ajuns să se omoare între ei pentru o porţie de mâncare. A existat chiar şi un caz de canibalism consemnat de autorităţi.
„Cadavrul unei tinere femei decedată din cauza bombardamentului a fost găsit parţial descărnat. Cei din casă au spus că părţile lipsă au fost mâncate de câinii de pripas, însă pe trup existau tăieturi precise ce se păreau a fi făcute de mână omenească”, se consemnează într-un raport medical înaintat de Ministerul Sănătăţii, în cursul anului 1917 şi citat de publicaţia adevarul.ro.
Acelaşi raport consemnează mai multe cazuri în care femeile şi-au ucis deliberat pruncii nou-născuţi deoarece nu aveau cu ce să-i hrănească.
