Istoria universală a fost marcată de-a lungul timpului de destinul multor civilizații războinice, iar înzestrarea oștilor cu arme dintre cele mai bune a reprezentat întotdeauna o prioritate. Una dintre cele mai de temut armate care au existat de-a lungul istoriei a fost cea a Imperiului Otoman.
Istoricii susțin ideea potrivit căreia secretul extinderii Imperiului Otoman a constă în fanatismul trupelor sale de ieniceri și, în egală măsură, în arma favorită a acestora, și anume iataganul. Inspirat de anticele săbii grecești kopis și de falcata spaniolă, iataganul era o sabie de mari dimensiuni, a cărui lamă dublu curbată avea un singur tăiș, dispus obligatoriu pe muchia interioară și șanț pentru scurgerea sângelui.
Dimensiunea lamei oscila între 60 și 80 centimetri. Lama iataganului era fabricată din oțel de Damasc și era încovoiată în două direcții diferite. Aceasta avea formă concavă de la mâner și până spre vârf și formă convexă până la vârful armei (cea de-a doua curbură era mai mică și mai puţin pronunţată decât cealaltă).
Adeseori, lama avea inserții gravate cu fir din aur sau argint Curbura lamei, descendentă în partea inferioară a lamei, favoriza o capacitate uriașă de a reteza, calitate care, dublată de vârful foarte ascuțit, făcea din iatagan o armă de temut pentru inamic. Era considerat superior comparativ cu săbiile greoaie ale cavalerilor europeni. Un alt element specific iataganului era mânerul.
Acesta era realizat fie din fildeș, fie din argint, și se termina printr-un element masiv de susținere pentru podul palmei, fără să fie prevăzut cu gardă. Totodată, mânerul iataganului se evidențiază prin cele două plăsele bifurcate, care se termină în partea superioară cu două „urechi” evazate de mari dimensiuni. Forma plăselelor este perfect concepută pentru o cât mai ușoară mânuire a sabiei, acele „urechi” având rolul de a împiedica iataganul să alunece din mână în timpul luptei.
În caz de necesitate, „urechile” puteau fi folosite pe post de suport pentru țevile puștilor. Teaca iataganului era realizată din lemn, îmbrăcat în oțel, și avea un manșon lat din argint filigranat, decorat în registre alternative, cu bumbi de argint şi corali montaţi în caboşoane de argint şi filigran, era damaschinată cu aur și argint pe aproape toată lungimea ei, cu motive vegetale și medalioane cu arabescuri. Teaca prezenta o terminație în formă de cap de animal fantastic, decorat asemenea tecii.
Numele armei otomane provine de la numele orașului Yatagan, situat în sud-vestul Turciei. Această așezare a fost cucerită de o căpetenie a turcilor selgiucizi, Osman Bey, care pe timp de război își lua numele de Yatagan Baba, după numele fierarului său personal. Așa s-a făcut că numele de yatagan a fost preluat atât de oraș, cât și de renumita armă. Ulterior, iataganele au fost fabricate în număr foarte mare în principalele orașe ale Imperiului Otoman.
În funcție de felul în care era purtat de ieniceri, iataganul mai era denumit și yatabilen (n.n. – care atârnă), el fiind fixat de brâul lat al uniformei militare, denumit bensilah, și lăsat să atârne în jos, pe lângă șold. Iataganul își are originea în Orient, unele surse menționând ca țară de proveniență India. Dacă este să ne luăm după alte surse documentare, iataganul ar fi originar din Asia, din zonele une cândva au locuit triburi turcice. Arma a cunoscut o răspândire largă, ajungând până în Peninsula Balcanică în perioada expansiunii Imperiului Otoman.
Foto: Wikipedia.com
