Ce este viteza? Care este formula vitezei? Cu ce viteză crește părul?

24.12.2020
Ce este viteza? Care este formula vitezei? Cu ce viteză crește părul?

Când vorbim despre viteză ne referim la o plimbare cu bicicleta sau la o călătorie cu mașina. Viteza ne spune ce distanță poate fi parcursă într-un anumit interval de timp sau, altfel, în cât timp putem parcurge o anumită distanță.

Care este diferența dintre două obiecte identice care se deplasează cu viteze diferite? Aproape toată lumea știe că, într-un interval de timp identic, obiectul care se deplasează cu viteză mai mare va ajunge mai departe comparativ cu cel care se deplasează cu o viteză mai mică.

„Mai repede” înseamnă fie „mai departe” (o distanță mai mare), fie „mai devreme” (mai puțin timp). Dublarea vitezei poate însemna, pe de-o parte, dublarea distanței parcurse într-un anumit interval de timp, iar pe de altă parte înjumătățirea timpului necesar pentru a parcurge o anumită distanță.

Care este formula vitezei?

Pe scurt, conform definiției din fizică, viteza este mărimea fizică egală cu raportul dintre distanță și timp și se măsoară în metri pe secundă. Formula matematică este următoarea:

V = d / t

unde: v = viteza

d = distanța parcursă

t = timpul necesar parcurgerii distanței

Ce este viteza medie și cum se calculează?

Viteza medie este mărimea fizică numeric egală cu raportul dintre distanța parcursă de un automobil și durata necesară parcurgerii acestei distanțe. Unitatea de măsură este metru/secundă sau km/h. Pentru a obține viteza medie raportăm întreaga deplasare efectuată la întregul interval de timp. Direcția și sensul vitezei medii este același cu direcția și sensul vectorului deplasare.

Expresia matematică a vitezei medii este următoare:

Vmedie = Δd / Δt

unde: Δd = variabila de distanță

Δt = variabila de timp

Pentru a calcula viteza medie dus-întors, viteza trebuie să fie constantă pe toată durata deplasării. În acest caz, formula matematică este următoarea:

Vmedie = 2 x d / (t1 + t2)

Ce este viteza instantanee (viteza momentană) și cum se calculează?

Viteza instantanee (momentană) este viteza unui automobil în orice moment al deplasării și este indicată de ceasul de bord al mașinii denumit vitezometru. Un vehicul care se deplasează cu o viteză de 50 km/h merge în general mai puțin de o oră la o viteză constantă, însă dacă ar circula cu aceeași viteză timp de o oră atunci ar parcurge o distanță de 50 km.

Dacă automobilul ar continua cu acesași viteză timp de o jumătate de oră, ar acoperi jumătate din această distanță, adică 25 km. Dacă ar rula cu 50 km/h un singur minut, atunci ar acoperi aproximativ 833 m. Viteza instantanee (momentană) se folosește de obicei pentru a se calcula distanța ce urmează a fi parcursă în următoarea oră, cu condiția ca automobilul să ruleze cu o viteză constantă.

Direcția vectorului viteză instantanee (momentană) este întotdeauna tangent la traiectorie, iar sensul este dat de sensul de mișcare al automobilului.

În tabelul de mai jos puteți să citiți câteva exemple de valori ale vitezei pentru diferite obiecte, fenomene:

Valori ale vitezelor diferitelor corpuri

Obiect, fenomen, proces, dispozitiv Viteza (m/s)
Creșterea părului 0,000000001
Creșterea ierbii 0,0000001
Deplasarea unui ghețar 0,000064
Mersul unui melc 0,001
Mersul omului 1,1
Alergătorul în cursa de 100 metri 10
Cel mai rapid lift din lume 16,7
Cel mai rapid tren 30
Uraganul 80
Valul tsunami 200
Avionul de pasageri Boeing 747 255
Sunetul în aer 330
Cea mai rapidă mașină experimentală (Thrust SSC) 341
Cel mai rapid avion (SR-71 Blackbird) 980
Luna în jurul Pământului 1.020
Sunetul în apă 1.500
Unda seismică 2.000
Navă spațială pe orbită 8.000
Cea mai rapidă navă spațială cu echipaj 11.094
Pământul pe orbită în jurul Soarelui 29.790
Cea mai rapidă navă spațială fără echipaj 190.000
Soarele care se deplasează spre Calea Lactee 220.000
Vântul solar în apropierea Pământului 400.000
Viteza luminii în apă 225.000.000
Viteza luminii în vid (c) 299.792.458

 

Foto: Pexels.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Mit sau realitate: în Japonia, angajatul care ajunge primul parchează pe locul cel mai îndepărtat de intrare
Mit sau realitate: în Japonia, angajatul care ajunge primul parchează pe locul cel mai îndepărtat de intrare
În ultimii ani, internetul a fost inundat de anecdote care pun în lumină cultura muncii din Japonia – un sistem adesea admirat pentru disciplină, respect și spirit colectiv. Una dintre cele... citește tot
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
Fisticul necesită condiții extreme pentru a înflori: veri foarte fierbinți (peste 38°C) și ierni reci (sub 7°C), fiind unul dintre puținele culturi care prosperă în zone cu variații... citește tot
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
În inima Europei, la poalele Alpilor și pe malurile Dunării, Viena își poartă cu eleganță reputația de oraș imperial, plin de istorie, artă și muzică clasică. Însă, dincolo de... citește tot