Ce gest a făcut Vlad Țepeș ca să își „spele” din păcate?

19.10.2020
Ce gest a făcut Vlad Țepeș ca să își „spele” din păcate?

A ridicat o mănăstire pentru a-i fi iertate păcatele. Vlad Țepeș (1431-1476) a domnit în Țara Românească în anii 1448, 1456-1462 și 1476. Viața acestuia a fost una plină de evenimente, unele mai înfricoșătoare ca altele. De altfel, despre Vlad Țepeș s-au făcut numeroase filme, tatăl său numindu-se Vlad Dracul, iar de aici și până la cartea Dracula, a scriitorului irlandez Bram Stoker, nu a mai fost mult.

Curtea domnească de la Târgșor

În perioada Evului Mediu, la curtea domnească de la Târgșor existau șapte biserici. Viața în această zonă a început, încă, de acum 2.000 de ani de pe vremea dacilor, însă atestarea regiunii se face abia în anul 1413, într-un hrisov, prin care Mircea cel Bătrân acorda nişte privilegii domneşti unor negustori. Odată cu aceste privilegii începe perioada de înflorire a cetăţii. Construcția se află pe o pe o movilă, având ziduri puternice şi este protejată de apele râului Leaota.

O mănăstire care să spele din păcate

În cadrul fortăreței de la Târgșor au fost construite, de-a lungul vremii, mai multe biserici. Prima mănăstire construită, în acea zonă, a fost cea ridicată la ordinul lui Vlad Dracul Voievod, tatăl lui Vlad Ţepeş, în 1427. Ulterior, după câțiva ani, domnitorul Vladislav al II-lea se mută aici pentru o vreme şi ridică şi el o biserică, în 1447.

Potrivit datelor istorice, între tatăl lui Vlad Țepeș și Vladislav al II-lea a existat un conflict deschis, iar acesta din urmă îl ucide pe Vlad Dracul dar şi pe fratele lui Ţepeş, Mircea. Dornic de răzbunare, Vlad Țepeș nu a stat mult pe gânduri și l-a ucis pe Vladislav al II-lea. Realizând că a comis un păcat, domnitorul a decis să ridice o biserică, ceea ce a şi făcut, în 1461.

Mănăstirea Turnu a fost ridicată la ordinul lui Vlad Țepeș pentru a-și spăla din păcate. Domnitorul a lăsat și un mesaj în slavonă pe o placă care acum se găsește la muzeu: „Cu mila lui Dumnezeu, Io Vlad Voievod şi domn a toată ţara Ungrovlahiei, fiul marelui Vlad Voievod, a zidit şi a săvârşit această biserică, iunie 24, în anul 6969 (1461), indictionul 9‟.

Așa arată Mănăstirea Turnu, ridicată la ordinul lui Vlad Țepeș

Foto: turnu.ro

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Mit sau realitate: în Japonia, angajatul care ajunge primul parchează pe locul cel mai îndepărtat de intrare
Mit sau realitate: în Japonia, angajatul care ajunge primul parchează pe locul cel mai îndepărtat de intrare
În ultimii ani, internetul a fost inundat de anecdote care pun în lumină cultura muncii din Japonia – un sistem adesea admirat pentru disciplină, respect și spirit colectiv. Una dintre cele... citește tot
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
Fisticul necesită condiții extreme pentru a înflori: veri foarte fierbinți (peste 38°C) și ierni reci (sub 7°C), fiind unul dintre puținele culturi care prosperă în zone cu variații... citește tot
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
În inima Europei, la poalele Alpilor și pe malurile Dunării, Viena își poartă cu eleganță reputația de oraș imperial, plin de istorie, artă și muzică clasică. Însă, dincolo de... citește tot