Ce se întâmplă dacă rușii ne taie gazele?

24.01.2022
Ce se întâmplă dacă rușii ne taie gazele?

Tensiunile diplomatice dintre Rusia și Ucraina afectează toată Europa. Un război între cele două state pare a fi iminent, însă cu toate acestea lumea speră la o conciliere. Din păcate, conform specialiștilor, Vladimir Putin pare că are un plan în spate și dorește să îl ducă la bun sfârșit, altfel imaginea sa va avea de suferit atât în plan intern, cât și internațional.

Rusia se folosește de gaz pentru a negocia

Potrivit analiștilor economici și politici, Rusia se folosește de gazul livrat Europei pentru a își negocia anumite avantaje. Datele oficiale arată că Gazprom asigură 35% din cererea de gaz de pe „bătrânul continent”, iar în fiecare iarnă compania rusească mărește prețul pentru a-și maximiza profitul.

Tot mai mulți lideri europeni acuză Moscova că manipulează piața de energie, fiindcă Uniunea Europeană importă 30% din necesarul de gaz din Rusia. Cu toate acestea, Vladimir Putin neagă acest lucru și spune că este o blasfemie.

Ce s-ar întâmpla în România dacă nu ar mai veni gaze de la ruși?

Toată atenția omenirii este îndreptată, în această perioadă, către Rusia pe de o parte și Ucraina și NATO pe de cealaltă parte. Un eventual conflict între ruși și vecinii noștri ar putea degenera într-un Al Treilea Război Mondial. În ultimele zile, generalii ruși au suplimentat numărul de trupe de la granița cu Ucraina. Printre echipamentele militare care au ajuns aproape de granița cu Ucraina sunt tancuri, vehicule armate și rachete „Iskander”.

Rusia spune că nu are planuri de invadare și totuși SUA au amenințat cu sancțiuni la o scară fără precedent dacă Rusia va invada Ucraina, scrie bbc.com. Situația este, pentru un moment, incertă. Pentru a obține o poziție de putere, liderul de la Moscova ar putea opri livrarea gazului către Europa, iar în felul acesta și țara noastră ar fi afectată.

Cu toate acestea, potrivit autorităților, din punct de vedere al gazului românii ar trebui să stea liniștiți, fiindcă statul român are o producție internă prin Petrom și Romgaz. Totodată, România are o cantitate de gaze deja stocată, de rezervă, pentru eventuale crize pe piața de energie.

Rezervele de energie ale României, aproape de final

Din păcate, un raport al „British Petroleum” arată că dacă se menține nivelul actual de extracție rezervele de energie ale României sunt aproape de final, iar gazele naturale se termină în 9 ani, în timp ce petrolul în 22 de ani.

România are niște resurse, mai are niște câmpuri care încă nu sunt explorate, dar fiecare zi de întârziere reduce șansele ca aceste resurse să fie vreodată valorificate, a declarat la Digi24 Răzvan Nicolescu, fost ministru al energiei.

Cercetările arată că în Marea Neagră românească se găsesc aproximativ 200 de miliarde de metri cubi de gaze, potrivit unor estimări mai vechi ale Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale. Rămâne de văzut cine va pune mâna pe aceste gaze.

Foto: Pexels.com

Distribuie acest articol:
Tags:
Cele mai noi articole
Mit sau realitate: în Japonia, angajatul care ajunge primul parchează pe locul cel mai îndepărtat de intrare
Mit sau realitate: în Japonia, angajatul care ajunge primul parchează pe locul cel mai îndepărtat de intrare
În ultimii ani, internetul a fost inundat de anecdote care pun în lumină cultura muncii din Japonia – un sistem adesea admirat pentru disciplină, respect și spirit colectiv. Una dintre cele... citește tot
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
Fisticul necesită condiții extreme pentru a înflori: veri foarte fierbinți (peste 38°C) și ierni reci (sub 7°C), fiind unul dintre puținele culturi care prosperă în zone cu variații... citește tot
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
În inima Europei, la poalele Alpilor și pe malurile Dunării, Viena își poartă cu eleganță reputația de oraș imperial, plin de istorie, artă și muzică clasică. Însă, dincolo de... citește tot