30 de ani de la Revoluţie. De ce Ceauşescu a ales să fugă la Târgovişte?

09.12.2019
30 de ani de la Revoluţie. De ce Ceauşescu a ales să fugă la Târgovişte?

Revoluţia izbucnită în luna decembrie a anului 1989 s-a încheiat odată cu execuţia soţilor Ceauşescu, pe data de 25 decembrie. Revoluţia a izbucnit la Timişoara pe data de 16 decembrie. Timp de 10 zile, românii au fost nevoiţi să facă faţă unui amalgam de informaţii şi zvonuri greu verificabile. Văzând că nu pot calma oamenii nemulţumiţi, pe data de 22 decembrie, soţii Ceauşescu, părăsiţi de comandanţi şi apropiaţi, aleg să ia un elicopter de la sediul Comitetului Central şi să fugă. Destinaţia iniţială? Snagov. Destinaţia finală? Târgovişte. De ce?

Imediat ce soţii Ceauşescu au părăsit sediul Comitetului Central, aceştia au plecat cu elicopterul Dauphin la palatul de la Snagov. Cum şi aici lucrurile erau departe de a fi calme, Nicolae Ceauşescu decide ca el şi soţia sa să ia elicopterul spre Piteşti, însă aveau să ajungă, în cele din urmă, la Târgovişte.

De ce a fugit Ceauşescu la Târgovişte?

În momentul în care aeronava se apropia de aeroportul de la Boteni (lângă Piteşti) a fost identificată prin radio, iar pilotul i-a transmis dictatorului că ar putea fi doborâţi dintr-o clipă în alta. Atunci Ceauşescu i-a spus pilotului să aterizeze la şosea, lucru pe care acesta din urmă l-a şi făcut. Cu ajutorul unor maşini pe care le-au oprit pe drum, soţii Ceauşescu aveau să ajungă la Târgovişte de unde, conform martorilor, plănuiau să organizeze rezistenţa.

Iniţial, cei doi fugari au ajuns la sediul Miliţiei, dar revoluţionarii ocupaseră deja oraşul. Astfel, Nicolae şi Elena Ceauşescu au stat ascunşi lângă o pădure până la lăsarea întunericului, când au revenit la sediul Miliţiei Judeţene. Aici au fost arestaţi şi percheziţionaţi de revoluţionarii conduşi de Ilie Ştirbescu.

„Cine sunteţi voi, mă, să mă arestaţi pe mine? Sunt preşedintele vostru, mă, sunt secretarul vostru general, mă, sunt comandantul vostru suprem, mă! Cine, mă, sunteţi voi?”, avea să le spună Ceauşescu revoluţionarilor în momentul percheziţiei, potrivit jurnalul.ro.

Ulterior, cei doi au fost duşi la celebra unitate militară 01417 din Târgovişte, acolo unde au fost judecaţi şi executaţi pe data de 25 decembrie 1989.

Cum a decurs procesul soţilor Ceauşescu?

Procesul soților Ceaușescu a început pe 25 decembrie la ora 13:20 și s-a terminat în jurul orei 14:40. Sentința de condamnare la moarte a fost pronunțată la ora 14:45 și deși verdictul admitea recurs, a fost executată cinci minute mai târziu (14:50), în curtea garnizoanei din Târgoviște, lângă clădirea corpului de gardă.

Unul din avocați motivase că, din moment ce inculpații nu recunosc tribunalul care i-a judecat, nu mai există cale de atac a sentinței, așa că decizia trebuia să devină definitivă. În drum spre locul execuției Nicolae Ceaușescu a exclamat „Puteam fi împușcați fără mascarada asta!”.

Câţi oameni au murit la Revoluţie?

Conform statisticilor oficiale, 1142 de persoane şi-au pierdut viaţa la Revoluţie şi 3138 au fost rănite pe teritoriul întregii ţări.

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Rolul ceasurilor inteligente în creșterea productivității
Rolul ceasurilor inteligente în creșterea productivității
Pentru că tehnologia a devenit aliatul indispensabil pentru îmbunătățirea eficienței productivității, este important să alegi acele produse ale acesteia care te pot ajuta cu adevărat în... citește tot
Cum își îngrijeau țăranii români copiii la 1850: „Îi îndopau cu mămăligă de la două-trei luni”
Cum își îngrijeau țăranii români copiii la 1850: „Îi îndopau cu mămăligă de la două-trei luni”
În lucrarea scrisă în anul 1895 și intitulată „Igiena țăranului român”, dr. Gheorghe Crăiniceanu dedica un capitol întreg creșterii copiilor în familiile de țărani. Autorul explică... citește tot
Mandate fără număr. La al câtelea mandat a ajuns Putin? Cum poate să conducă până la 84 de ani?
Mandate fără număr. La al câtelea mandat a ajuns Putin? Cum poate să conducă până la 84 de ani?
Vladimir Putin a câștigat din nou alegerile în Rusia. Acesta ocupă pentru a cincia oară funcția de președinte al Federației Ruse. Pentru a fi Președinte pentru a cincea oară, șeful de la... citește tot