Manciuria este regiunea din nord-estul Chinei care acoperă acum provinciile Heilongjiang, Jilin și Liaoning. Unii geografi includ și nord-estul Mongoliei Interioare. Manciuria este mărginită de Rusia (nord-vest, nord și est), Coreea de Nord(sud) și provincia Hebei (sud-vest). Chinezii numesc Manciuria provinciile de nord-est sau nord-est.
Înainte de anii 1860, zona Manciuria includea și acele teritorii la nord de râul Amur (Heilong Jiang) pe care guvernul Qing al Chinei le-a cedat Rusiei prin Tratatul chino-rus de la Aigun (Aihui) în 1858 și prin Tratatul chino-rus de la Beijing în 1860.
Numele „Manciuria” este controversat. Provine dintr-o adoptare europeană a numelui japonez „Manshu”, pe care japonezii au început să-l folosească în secolul al XIX-lea. Japonia imperială dorea să elibereze acea zonă de influența chineză. În cele din urmă, la începutul secolului al XX-lea, Japonia avea să anexeze definitiv regiunea.
Așa-numitul popor Manchu, precum și chinezii, nu au folosit acest termen și este considerat problematic, având în vedere legăturile sale cu imperialismul japonez. Sursele chineze îl numesc în general „nord-est” sau „cele trei provincii de nord-est”.
Din punct de vedere istoric, este cunoscut și sub numele de Guandong, adică „la est de trecătoare”. Cu toate acestea, „Manciuria” este încă considerată a fi numele standard pentru nord-estul Chinei.
Primul imperiu care a unit aproape toată Manciuria a fost dinastia Liao (907 – 1125 EC). Marele Liao este cunoscut și ca Imperiul Khitan, care a profitat de prăbușirea Chinei Tang pentru a-și răspândi teritoriul și în China propriu-zisă. Imperiul Khitan din Manciuria a fost suficient de puternic pentru a cere și a primi tribut din partea Song China și, de asemenea, din partea Regatului Goryeo din Coreea.
Un alt popor afluent al Liao, Jurchen, a răsturnat dinastia Liao în 1125 și a format dinastia Jin. Jin-ul va continua să conducă o mare parte din nordul Chinei și Mongolia între 1115 și 1234 d.Hr. Au fost cuceriți de Imperiul Mongol în creștere sub Genghis Khan.
După căderea dinastiei Yuan a mongolilor din China în 1368, a apărut o nouă dinastie etnică chineză Han numită Ming. Ming-ii au reușit să-și afirme controlul asupra Manciuriei și i-au forțat pe Jurchens și pe alți oameni locali să le plătească tribut. Cu toate acestea, când au izbucnit tulburările la sfârșitul erei Ming, împărații i-au invitat pe mercenari Jurchen/Manchu să lupte în războiul civil. În loc să-i apere pe Ming, manchus au cucerit toată China în 1644. Noul lor imperiu, condus de dinastia Qing, avea să fie ultima dinastie imperială chineză și a durat până în 1911.
După căderea dinastiei Qing, Manciuria a fost cucerită de japonezi, care au redenumit-o Manchukuo. A fost un imperiu de păpuși, condus de fostul Ultimul Împărat al Chinei, Puyi. Japonia și-a lansat invazia Chinei propriu-zise din Manchukuo; avea să țină Manciuria până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Când războiul civil chinez sa încheiat cu o victorie a comuniștilor în 1949, noua Republică Populară Chineză a preluat controlul asupra Manciuriei. De atunci a rămas o parte a Chinei.
Această denumire este întâlnită des în România, însă în realitate este vorba despre icrele de somon, numite și caviarul roșu. Icrele de manciuria provin din somonii din Pacific (Rusia și SUA), iar icrele de somon sunt cele care provin din somonii Atlanticului.
Icrele de manciuria sunt mai consistente și mai apreciate de consumatori, deoarece somonii din Atlantic trec prin aproximativ 7 cicluri de depunere a ouălor spre deosebire de cei din Pacific care au doar un ciclu. Astfel, după ce somonii din Pacific își depun ouăle, ei mor, însă tot ce e mai bun din organismul lor se transmite în icrele deja depuse.
Foto: Pexels.com, Wikipedia
