Războaiele au reprezentat întotdeauna pete negre pe istoria omenirii. De-a lungul timpului, sute de milioane de oameni și-au pierdut viața în conflicte, mai mult sau mai puțin logice. Cu toate acestea, există și anumite beneficii după aceste războaie, fiindcă statele au fost forțate să dezvolte anumite domenii pentru a susține militarii pe front și, astfel, omenirea a trecut la alt nivel.
În timpul războaielor au fost dezvoltate tot felul de invenții, unele benefice, cu aplicabilitate directă în viața de zi cu zi, în timp ce altele fanteziste. Așa a fost și cazul tancurilor zburătoare dorite de ruși, un adevărat proiect fantezist. De-a lungul timpului, în secolul al XX-lea au fost mai multe încercări de a face un tanc să zboare și totul pleca de la amplasarea unui planor peste tanc.
Mulți dintre ingineri și-au imaginat ca tancurile cu aripi să fie tractate de aeronave mari, cum ar fi bombardierele, și să fie eliberate în aer în zona de război. Cei care au venit cu această idee s-au inspirat de la militarii parașutiști, care erau aruncați în mijlocul conflictului.
Experții militari ruși au dorit ca soldații lor, care sunt parașutați în mijlocul teatrelor de operațiune, să fie însoțiți de armamentele militare grele. Astfel au fost gândite mai multe modalități de a trimite tancurile din aer, fără parașute. În anii 1930, au fost realizate mai multe teste, însă toate au eșuat lamentabil.
Cu toate acestea Armata Sovietică nu a renunțat, iar în timpul unor operațiuni ale celui de-Al Doilea Război Mondial, cum a fost ocuparea Basarabiei din 1940, tancurile ușoare au fost aruncate la câțiva metri de la sol de către bombardiere TB-3. Potrivit poveștilor din acea vreme, echipajele tancurilor lăsau motoarele acestora în poziție neutră, ceea ce le permitea să se oprească complet, iar soldații erau aruncați din aer separat.
Chiar și așa lucrurile nu erau cum își doreau experții militari ruși. Drept urmare, Forțele Aeriene Sovietice l-au însărcinat pe Oleg Antonov să găsească o modalitate de a arunca tancurile în luptă din aer de la o distanță mai mare, pentru a nu pune în pericol bombardierele. În 1942, Antonov a adăugat un planor detașabil la un tanc T-60 ușor.
Planorul rezultat avea o lungime de puțin peste 12 metri și o anvergură a aripilor de 18 metri. Tancul și planorul cântăreau aproximativ 7.800 de kilograme. Inițial, de pe tanc au fost îndepărtate mai multe echipamente pentru a-l ușura, însă cu toate acestea era prea greu pentru a face viabilă ideea. Experții militari sovietici au mai avut o încercare cu tancul Tupolev TB-3, în anul 1943, însă nici aceasta nu a decurs așa cum se spera.
Decoumentele secrete au arătat că în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, atât americanii cât și japonezii au testat și ei să vadă dacă pot să facă un tanc să zboare, însă nici ei nu au avut sorți de izbândă.
Foto: Wikipedia.org și interestingengineering.com
