O privire atentă pe harta politică a Europei dezvăluie o anomalie geografică fascinantă la granița dintre Franța și Belgia: Punctul de la Givet (Pointe de Givet). Această fâșie îngustă de pământ francez pătrunde adânc în teritoriul belgian, întinzându-se de-a lungul văii râului Meuse, înconjurată din trei părți de provinciile Belbiei. În această adevărată „enclavă” geografică din departamentul Ardennes se află Centrala Nucleară Chooz (CNPE de Chooz), un obiectiv energetic strategic de o importanță crucială, aflat la propriu în inima Belgiei, dar aparținând în totalitate Franței.
Cum au ajuns francezii să dețină o centrală nucleară aproape în întregime înconjurată de altă țară?
Istoric, frontiera de la Givet a fost stabilită cu secole în urmă prin tratate internaționale, creând o extindere teritorială franceză care străpunge podișul Ardenilor. Când gigantul energetic francez EDF (Électricité de France) a căutat în anii ’60 o locație potrivită pentru construcția uneia dintre primele sale centrale nucleare, meandrele râului Meuse din regiunea Chooz s-au dovedit ideale:
Debitul râului Meuse oferea sursa de răcire necesară pentru un reactor nuclear de mare putere.
Apropierea de graniță a facilitat, încă de la început, cooperarea transatlantică și transfrontalieră franco-belgiană.
Istoria centralei Chooz a început oficial în 1960, când a debutat construcția reactorului Chooz A. Aceasta nu a fost doar prima centrală de tip reactor cu apă presurizată (PWR) din Franța, ci și prima centrală nucleară din lume operată în comun de două țări.
Fondată și finanțată prin joint-venture-ul franco-belgian SENA (Société d’Énergie Nucléaire Franco-Belge des Ardennes), Chooz A a livrat energie electrică în mod egal către rețelele din Franța și Belgia. O particularitate inginerească a reactorului Chooz A (cu o capacitate de 305 MW) a fost amplasarea sa subterană, fiind săpat direct în rocile dure ale dealurilor din vale pentru măsuri suplimentare de protecție și siguranță. Reactorul a funcționat din 1967 până la oprirea sa definitivă în 1991, intrând ulterior într-un amplu proces de dezafectare.
În anii ’80 și ’90, locul a suferit o transformare spectaculoasă prin construirea complexului Chooz B. Francezii au instalat două reactoare de generație N4, fiecare având o capacitate record de 1.450 MWe.
Chooz B1 – pus în funcțiune în 1996.
Chooz B2 – pus în funcțiune în 1997.
La data punerii lor în funcțiune, aceste reactoare erau printre cele mai puternice și avansate tehnologic din întreaga lume. Turnurile de răcire impresionante ale centralei au devenit un punct de reper vizibil la mile depărtare de ambele părți ale graniței.
Amplasarea oarecum neobișnuită a centralei – într-o „pârghie” de pământ francez unde cele mai apropiate localități de mari dimensiuni sunt orașe belgiene (cum ar fi Dinant sau Namur) – generează o dinamică unică:
Securitatea și planurile de urgență: Măsurile de protecție civilă și exercițiile periodice de securitate sunt realizate în mod obligatoriu în strânsă coordonare între autoritățile franceze și cele belgiene. Pastilele de iod și procedurile de evacuare sunt distribuite populației de pe ambele părți ale frontierei.
Aspecte de mediu și politică: De-a lungul deceniilor, prezența unei centrale nucleare majore pe teritoriul francez, dar foarte aproape de comunitățile belgiene, a stârnit dezbateri intense între grupurile ecologiste din ambele țări, mai ales în perioadele de mentenanță sau în contextul fluctuațiilor debitului râului Meuse pe timp de vară.
Aflată la doar câțiva kilometri de granița efectivă, Centrala Nucleară Chooz rămâne un pilon energetic esențial pentru regiunea Grand Est din Franța, dar și un simbol al interconectării rețelelor electrice din Europa de Vest. Ea furnizează energie curată pentru milioane de locuințe și continuă să scrie povestea uneia dintre cele mai neobișnuite simbioze industriale și geografice ale continentului european.
