Este adevărat că la începuturi gheișele au fost bărbați?

25.09.2020
Este adevărat că la începuturi gheișele au fost bărbați?

Gheișele și misterul din jurul lor. O gheișă este cunoscută în lume ca o damă de companie, însă ea este, totodată, dansatoare și interpretă de artă tradițională japoneză. Termenul înseamnă „artist/ă” sau „persoană a artelor”; numită uneori și geiko, maiko sau geigi.

Gheișele erau foarte populare în perioada secolelor XVIII și XIX, în special după al Doilea Război Mondial când Statele Unite ale Americii a ocupat Japonia. Viața acestor dame de companie era învăluită în mister și respectau cu sfințenie un cod de onoare vechi japonez.

În acea perioadă de după război, soldații americani erau mari amatori de gheișe și după ce se amețeau de la băut sake (băutură alcoolică tradițională japoneză) căutau să își satisfacă plăcerile carnale și apelau de cele mai multe ori la câte o gheișă.

Gheișele au fost foarte respectate la un moment dat

La începutul lor gheișele erau artiste, dansatoare şi poete, respectate şi admirate de societatea japoneză. Deși pare greu de crezut, când au apărut primele gheișe, cu secole în urmă, în marile orașe nipone, acestea nu erau femei ci… bărbați.

Proaspăt bărbieriţi şi cu chipul vopsit în alb, ei îşi făceau apariţia în bordeluri mai mult sau mai puțin de lux, unde întreţineau clienţii cu muzică, dans, recitaluri de poezie şi chiar conversaţii filozofice în timp ce aceştia îşi aşteptau rândul cu cele mai scumpe curtezane, cunoscute drept oiran.

Începutul secolului XIX a dus la o schimbare, iar rolul de gheișă a fost luată de femei. La fel ca cei pe care-i înlocuise, acestea erau experte în arta poeziei, a dansului,muzicii și întrețineau clienții cu buna dispoziție până la venirea adevăratelor femei uşoare, numite oirane.

Cum devenea gheișă o femeie?

Trebuie știut de la început că nu orice femeie putea deveni gheișă. Aspectul fizic, vârsta, comportamentul și talentul, toate contau atunci când erau alese fetele care să meargă la o „casă” de gheişe. De cele mai multe ori, instructajul începea de la vârsta de 6 ani și dura cam 5 ani de zile. Taxele erau foarte mari, fiindcă fetelor li se asigura hrană și un adăpost. Casa unde erau instruite gheișele se numea okiya și, de cele mai multe ori, fetele ajungeau să lucreze acolo după ce își terminau studiile, deoarece nu reușeau să își plătească toate taxele.

Studentele erau numite maiko și învățau cum să poarte un kimono, să se picteze pe față și să se poarte cu grație. Totodată, fetele deprindeau arta caligrafiei, cum să cânte și să danseze, dar și să creeze și să mențină un aer de mister în jurul lor care să vrăjească bărbații.

Din păcate, lumea gheișelor este pe cale de dispariție, iar dacă la începutul secolului al XX-lea existau peste 80.000 de gheişe, acum dacă au mai rămas câteva mii.

Vezi aici trailer-ul filmului „Memoirs of a Geisha”!

Foto: pexels.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Sunetul care a speriat NASA: Ce s-a auzit cu adevărat în cea mai adâncă groapă săpată de om?
Sunetul care a speriat NASA: Ce s-a auzit cu adevărat în cea mai adâncă groapă săpată de om?
Se spune că drumul spre iad este pavat cu intenții bune, dar în anii ’70, un grup de cercetători sovietici a decis că drumul spre centrul Pământului trebuie pavat cu o tehnologie de foraj... citește tot
Cum să-ți protejezi datele personale: Setări esențiale pe care trebuie să le schimbi acum în telefonul tău
Cum să-ți protejezi datele personale: Setări esențiale pe care trebuie să le schimbi acum în telefonul tău
Telefonul tău știe unde dormi, cu cine vorbești, ce cumperi și chiar despre ce urmează să vorbești. În 2026, datele tale personale sunt mai valoroase decât oricând, iar companiile de tech... citește tot
Cum ne influențează emoțiile deciziile financiare? Teoria echilibrului între risc și câștig
Cum ne influențează emoțiile deciziile financiare? Teoria echilibrului între risc și câștig
Creierul uman nu este un calculator performant atunci când vine vorba de portofel. În loc de cifre reci și grafice precise, majoritatea oamenilor operează cu impulsuri, temeri și speranțe de... citește tot