E adevărat că în Munții Bucegi există un lac ce apare când moare un om?

05.09.2019
E adevărat că în Munții Bucegi există un lac ce apare când moare un om?

Astăzi, trăim într-o lume ghidată de științe exacte și mai puțin de mituri și basme. Totuși, există o poveste potrivit căreia în Munții Bucegi există un lac care apare atunci când în zonă moare un om.

Oamenii bătrâni din Poiana Ţapului, cea mai apropiată localitate de zona unde apare lacul, vorbesc despre el ca despre un loc blestemat. Conform acestora, fiecare apariţie a lacului, care se produce de două sau trei ori pe an, alteori şi mai rar, este anunţată de faptul că vremea se strică brusc și fie plouă mult, fie plouă cu grindină.

Se pare că de câteva ori pe an, lacul apare pentru câteva zile și apoi dispare brusc. Au fost cazuri în care lacul a dispărut după ce un om a murit înecat în apele sale. „Lacul este Poarta Iadului”, obișnuiesc să afirme localnicii din Poiana Țapului despre misteriosul lac. „Apa iese la suprafaţă doar câteva zile pe an, cerând viaţă de om”, mai spun cei mai bătrâni locuitori din Poiana Țapului.

De ce Marea Neagră se numește astfel? De unde vine denumirea de Marea Neagră?

Despre lacul de pe creste, adepții fenomenelor paranormale spun că este un punct de întâlnire a celor două lumi. Există martori care afirmă că pe durata nopții se aud voci. Să fie doar imaginația bogată a celor care au mers în zonă?

Unde se află Masivul Bucegi?

Masivul Bucegi, cu o suprafață de circa 300 km2, se află la extremitatea estică a Carpaților Meridionali, desfășurându-se între Valea Prahovei la est și culoarul Branului și Valea Ialomiței la vest; cade brusc spre nord către depresiunea Bârsei și spre sud, până la contactul cu Subcarpații de curbură. Masivul Bucegi se întinde pe teritoriul județelor Dâmbovița, Prahova și Brașov. Fiind de o mare complexitate structurală și morfologică, masivul apare ca o cetate naturală, cu incinta suspendată la 1600 – 2500 m, sprijinită de abrupturi puternice.

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cine a fost Gheorghe Eminescu, unul dintre urmașii poetului? A murit târziu, cu un an înainte de Revoluția din 1989!
Cine a fost Gheorghe Eminescu, unul dintre urmașii poetului? A murit târziu, cu un an înainte de Revoluția din 1989!
Gheorghe Eminescu, nepotul Luceafărului, care a trecut din tranșeele de la Mărășești în celulele de la Jilava și Aiud: a purtat un nume uriaș, dar și-a câștigat singur locul prin curaj... citește tot
Cine a întemeiat prima colonie britanică în America?
Cine a întemeiat prima colonie britanică în America?
Răspunsul la această întrebare nu este atât de simplu pe cât pare la prima vedere, deoarece istoria colonizationale britanice în America de Nord este împărțită între o primă tentativă... citește tot
Cum au scăpat alte orașe mai civilizate de prezența urșilor. Ce ar trebui să facă autoritățile din Brașov?
Cum au scăpat alte orașe mai civilizate de prezența urșilor. Ce ar trebui să facă autoritățile din Brașov?
Brașovul este, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase orașe din România, dar farmecul său de așezare la poalele muntelui vine la pachet cu o problemă din ce în ce mai acută:... citește tot