E adevărat că era ilegal să fii urât în Statele Unite ale Americii?

06.06.2019
E adevărat că era ilegal să fii urât în Statele Unite ale Americii?

Frumusețea este de multe ori subiectivă. A fi urât poate fi un defect. Sau, în urmă cu sute de ani, chiar o încălcare a legii. În mod hilar, în urmă cu mai bine de 100 de ani, în multe dintre orașele din Statele Unite ale Americii era ilegal să fii urât și erai bun de plată dacă încălcai legea.

Totul a început la sfârșitul secolului al XIX-lea în Statele Unite ale Americii, acolo unde au apărut faimoasele legi ale urâțeniei. Conducătorii țări au decis ca cei care aveau defecte fizice și simptome evidente ale unor boli, inclusiv invalizii, să fie în afara legii. Aceștia nu trebuia să apară pe străzi, în public și dacă încălcau legea erau nevoiți să plătească o amendă de 1 dolar, ceea ce reprezenta o sumă mare în acele timpuri, echivalentul a 20 de dolari în anul 2018. Legea a fost dată de un anume James Peevey, consilier municipal din Chicago.

Cum suna textul de lege cu pricina?

„Îi este interzis accesul oricărei persoane bolnave, mutilate sau deformate în vreun anumit fel, care poate fi considerată dezgustătoare, pe străzi, pe autostrăzi, pe artere sau în locuri publice din oraș. Cei care încalcă legea vor fi amendați cu 1 USD”.

Persoanele vizate erau, în primul rând, cerșetorii și oamenii străzii. Inițial, legea a fost dată în Chicago, dar a urmat și în alte orașe americane precum Denver, Colorado sau Nebraska, Lincoln.

Legile urâțeniei au fost aplicate neuniform și rar, fiind ignorate de către oamenii legii. Aceste legi au fost abolite câțiva ani mai târziu după ce tot mai mulți soldați se întorceau de pe fronturi cu diferite dezabilități.

Oamenii urâți câștigă mai bine

Un studiu demonstrează că oamenii urâți sunt perceputi ca angajați mai buni, ceea ce înseamnă că primesc salarii mai mari. Explicația constă în faptul că aceștia se străduiesc mai mult la job.

Cine sunt personajele din carpeta „Răpirea din Serai”?

Foto: Pexels.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Rolul ceasurilor inteligente în creșterea productivității
Rolul ceasurilor inteligente în creșterea productivității
Pentru că tehnologia a devenit aliatul indispensabil pentru îmbunătățirea eficienței productivității, este important să alegi acele produse ale acesteia care te pot ajuta cu adevărat în... citește tot
Cum își îngrijeau țăranii români copiii la 1850: „Îi îndopau cu mămăligă de la două-trei luni”
Cum își îngrijeau țăranii români copiii la 1850: „Îi îndopau cu mămăligă de la două-trei luni”
În lucrarea scrisă în anul 1895 și intitulată „Igiena țăranului român”, dr. Gheorghe Crăiniceanu dedica un capitol întreg creșterii copiilor în familiile de țărani. Autorul explică... citește tot
Mandate fără număr. La al câtelea mandat a ajuns Putin? Cum poate să conducă până la 84 de ani?
Mandate fără număr. La al câtelea mandat a ajuns Putin? Cum poate să conducă până la 84 de ani?
Vladimir Putin a câștigat din nou alegerile în Rusia. Acesta ocupă pentru a cincia oară funcția de președinte al Federației Ruse. Pentru a fi Președinte pentru a cincea oară, șeful de la... citește tot