E adevărat că au fost descoperite mai multe cranii umane cu coarne?

24.02.2019
E adevărat că au fost descoperite mai multe cranii umane cu coarne?

Descoperirile pe care oamenii nu și le pot explica stârnesc controverse. Ca de exemplu, doscoperirea de la Sayre, Bradford, Pennsylvania, din anul 1880. Mai multe cranii umane cu coarne proeminente din ele au fost descoperite într-un mormânt la Sayre.

Craniile cu pricina au fost descoperite de către profesorul Presbyterian Church. Acestea aveau proiecții osoase de cinci centimetri situate la aproximativ doi centimetri deasupra sprâncenelor. Cu această excepție, oamenii cărora le-au aparținut aceste schelete au fost normali din punct de vedere anatomic.

Care sunt locurile bântuite din România?

S-a estimat că trupurile ar fi fost îngropate în jurul anului 1200 d.Hr. Așadar, la momentul descoperirii aveau o vechime de aproape 700 de ani. Scheletele măsurau puțin peste 2.10 metri, semn că oamenii erau uriași.

Din păcate, după trimiterea osemintelor la American Investigating Museum din Philadelphia, acestea au fost furate, nemaifiind găsite nici până astăzi.

De-a lungul vremii, creaturile cu coarne au fost asociate cu zei în majoritatea religiilor lumii.

Craniul uriaș din Indonezia

Franz Weidenreich un renumit antropolog şi anatomist german, a descoperit un fragment de craniu şi o mandibulă care i-ar fi aparținut unui uriaș. Se presupune că omul căruia i-a aparținut avea în jur de 2,5 metri şi aproape 400 de kilograme. ”Uriaşul din Java era mult mai mare decât orice gorilă”, explica la vremea respectivă Weidenreich.

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
De ce, pe vremea lui Ceaușescu, era o mândrie să fii din… București?
De ce, pe vremea lui Ceaușescu, era o mândrie să fii din… București?
În memoria colectivă a perioadei comuniste, fraza „sunt din București” purta o greutate aparte. Într-o Românie în care libertatea de mișcare era strict controlată, iar resursele erau... citește tot
Ce s-ar întâmpla dacă un cutremur cu magnitudinea de 10 grade pe scara Richter ar lovi Pământul?
Ce s-ar întâmpla dacă un cutremur cu magnitudinea de 10 grade pe scara Richter ar lovi Pământul?
Cel mai puternic cutremur înregistrat vreodată de la începutul măsurătorilor seismice moderne a fost cel din Valdivia (Chile), din 22 mai 1960, care a atins o magnitudine de 9,5 pe scara... citește tot
Cum funcționează dependența? Mecanismele psihologice din spatele adicției
Cum funcționează dependența? Mecanismele psihologice din spatele adicției
De ce continuă cineva să facă un lucru despre care știe că îi face rău? Este una dintre întrebările care fac dependența atât de greu de înțeles din exterior. Dacă o persoană vede... citește tot