Pe harta lumii există granițe Trasate cu rigla, granițe naturale formate de fluvii sau munti și granițe politice rezultate în urma unor războaie sangroase. Însă niciunde pe Glob nu a existat un labirint teritorial atât de bizar, de haotic și de suprarealist precum regiunea de frontieră dintre India și Bangladesh (în mod special în zona districtului Cooch Behar).
Timp de aproape șapte decenii, această graniță a găzduit un veritabil „delir” de enclave, exclave și chiar enclave de ordinul al treilea — insule de suveranitate împrăștiate una în interiorul celeilalte. Dincolo de fascinația cartografică, însă, acest haos a însemnat o închisoare fără gratii pentru peste 50.000 de oameni lipsiți de drepturi elementare.
Cum s-a ajuns la această nebunie geografică? Legendele locale spun că enclavele au fost create cu secole în urmă, ca urmare a unor partide de șah sau de noroc între Maharaja din Cooch Behar și Nababul de Rangpur, care își miza satele și moșiile pe o singură mutare.
Deși povestea partidelor de șah este mai degrabă un mit folcloric, realitatea istorică nu este departe:
În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, Regatul Cooch Behar s-a aflat într-un conflict teritorial continuu cu Imperiul Mogul. Regele și Mogulii au cucerit bucăți izolate de pământ adânc în teritoriul inamic.
Când Imperiul Britanic a preluat controlul asupra subcontinentului indian, s-a menținut starea de fapt pentru a nu perturba drepturile de proprietate ale feudalilor locali.
Marea catastrofă cartografică a avut loc în 1947, odată cu Partititia Indiei. Sir Cyril Radcliffe, un avocat britanic care nu mai pusese niciodată piciorul în India, a primit sarcina imposibilă de a trasa granița dintre India și noul stat Pakistan (Pakistanul de Est devenind ulterior Bangladesh în 1971). Granița a fost trasată în grabă, ignorând complet micile enclave feudale.
Când Cooch Behar s-a alăturat Indiei în 1949, iar zona Rangpur a rămas în Pakistanul de Est, enclavele au devenit, peste noapte, exclave internaționale.
Până la soluționarea din 2015, regiunea număra 102 enclave indiene în interiorul Bangladeshului și 71 de enclave din Bangladesh în interiorul Indiei. Pentru a înțelege scara delirului, trebuie analizată structura lor pe niveluri:
Enclavă de ordinul 1: O bucată din India situată complet în Bangladesh (sau invers).
Counter-enclave (Ordinul 2): O bucată din Bangladesh aflată în interiorul unei enclave indiene, care la rândul ei se afla în interiorul Bangladeshului.
Counter-counter-enclave (Ordinul 3): Culmea absurdului geografic — un petic de pământ indian aflat în interiorul unei enclave din Bangladesh, aflată la rândul ei într-o enclavă indiană, izolată complet în interiorul Bangladeshului.
Liderul absolut al acestei anomalii a fost Dahala Khagrabari. Era un teren agricol de doar 0,7 hectare (dimensiunea unui teren de fotbal). Acest teren aparținea Indiei, dar era înconjurat de un sat din Bangladesh, care era înconjurat de o enclavă indiană, înconjurată la rândul ei de teritoriul național al Bangladeshului. Proprietarul acelui teren era un fermier din Bangladesh care trebuia să „treacă granița” de trei ori doar pentru a-și lucra ogorul de iută.
Dacă pe hartă totul părea o curiozitate fascinantă, pentru locuitorii enclavelor (chhitmahals) viața cotidiană era de-a dreptul coșmarardă.
Fără acces la servicii publice: Deoarece poliția, pompierii, funcționarii sau medicii din țara-mamă nu puteau trece prin teritoriul străin pentru a ajunge în enclave, aceste teritorii au rămas complet lipsite de administrație. Nu existau școli, spitale, electricitate sau rețele de apă construite de stat.
Apatrizi de facto: Oamenii născuți în aceste enclave nu puteau obține pașapoarte sau acte de identitate. Pentru a-și trimite copiii la școală sau pentru a merge la spital, unii locuitori foloseau adrese false ale unor rude din țara gazdă, comițând ilegalități doar pentru a supraviețui.
Raiul infractorilor: Lipsa forțelor de ordine a transformat multe enclave în adăposturi pentru contrabandiști și fugari, localnicii fiind adesea victime ale abuzurilor.
După decenii de blocaje diplomatice și negocieri eșuate, un pas decisiv s-a făcut în vara anului 2015. Premierul indian și cel din Bangladesh au ratificat Acordul privind Granița Terestră (Land Boundary Agreement – LBA).
La miezul nopții de 31 iulie 2015, delirul cartografic s-a încheiat oficial:
India a cedat Bangladeshului 111 enclave (aprox. 17.000 de acri).
Bangladeshul a cedat Indiei 51 de enclave (aprox. 7.100 de acri).
Peste 50.000 de locuitori au primit, pentru prima dată în viață, posibilitatea de a-și alege cetățenia. Câteva zeci de mii de oameni au devenit oficial cetățeni ai țării în care trăiau, iar un număr mic a ales să se strămute.
Schimbul teritorial din 2015 a șters de pe hărți cel mai complex mozaic de granițe din istoria omenirii. Singura enclavă rămasă astăzi în regiune este Dahagram-Angarpota (care aparține Bangladeshului, dar este conectată de țara-mamă prin Coridorul Tin Bigha, oferit sub formă de concesiune de către India).
„Delirul enclavelor” rămâne o lecție despre cum deciziile politice haotice și trasarea neglijentă a liniilor pe o hartă pot izola zeci de mii de oameni de restul lumii timp de generații întregi.
