De unde s-a inspirat păpușa Barbie? Cine a fost, de fapt, Barbara?

08.06.2020
De unde s-a inspirat păpușa Barbie? Cine a fost, de fapt, Barbara?

Păpușa Barbie a fost inventată, în 1952, în Germania și reprezenta un personaj din desene animate. Ulterior, acesta a fost preluată și în SUA și a devenit cea mai populară păpușă din lume.

Deși pare greu de crezut, primul model s-a numit Lilli și nu a fost creată pentru copii. Ea reprezenta întruchiparea unei păpuşi-prostituate, care era cumpărată de clienţi adulţi din oraşul german Hamburg, la câţiva ani după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial.

Lilli a devenit atât de populară încât a fost imortalizată şi sub forma unei păpuşi din plastic – şi vândută ca şi cadou pentru clienţi adulţi, precizează Robin Gerber, autorul cărţii „Barbie and Ruth”.

Prototipul păpușii Barbie avea o înălţime de aproape 30 de centimetri, sâni impunători şi o coafură blondă, platinată, şi purta o ţinută care sugera că s-a pregătit pentru a petrece o seară în oraş, purtând un machiaj accentuat, cu buze roşii şi fard de pleoape albastru. După ce modelul a fost preluat de americani, unele dintre caracteristicile acesteia au fost schimbate. Silueta a fost păstrată, însă machiajul strident și sprâncenele au fost modificate.

În revistele de benzi desenate pentru adulţi, Lilli era vicleană şi dezinhibată sexual. Una dintre acele reviste, o prezintă pe Lilli acoperindu-şi trupul gol cu un ziar şi explicând unei prietene: „Ne-am certat şi a luat cu el toate cadourile pe care mi le-a făcut”.

De ce păpușa a fost botezată Barbie?

După apariția acesteia, păpușa Lilli a fost îndrăgită atât de adulți cât și de copii. În anul 1956, Ruth Handler împreună cu fiica ei Barbara se aflau într-o vacanță în Elveția. Trebuie specificat că Ruth era cofondatoare a companiei de jucării Mattel. Aceasta a cumpărat trei păpuși Lilli pentru fetița ei și le-a adus în California. După 3 ani de zile – pe 9 martie 1959 – a prezentat în premieră mondială versiunea americană a acelei păpuşi, la American International Toy Fair de la New York. Noua păpuşă a fost denumită Barbie, după numele fiicei sale.

Păpușa Lilli după care a fost făcută Barbie.

Ultima papuşă a companiei Mattel, “Hello Barbie” vorbeşte cu copiii, le înregistrează răspunsurile şi trimite informaţia înapoi companiei via WiFi sau Bluetooth. De-a lungul istoriei, păpușa Barbie a fost vândută în peste un miliard de exemplare.

Foto: ro.wikipedia.org

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Care este diferența dintre cazinourile legale și cele fără reglementare
Care este diferența dintre cazinourile legale și cele fără reglementare
Ai observat vreodată că unele platforme online de cazino afișează transparent informații despre licență, metode de plată, termenii bonusurilor și regulile de joc responsabil, în timp ce... citește tot
Cine a fost Gheorghe Eminescu, unul dintre urmașii poetului? A murit târziu, cu un an înainte de Revoluția din 1989!
Cine a fost Gheorghe Eminescu, unul dintre urmașii poetului? A murit târziu, cu un an înainte de Revoluția din 1989!
Gheorghe Eminescu, nepotul Luceafărului, care a trecut din tranșeele de la Mărășești în celulele de la Jilava și Aiud: a purtat un nume uriaș, dar și-a câștigat singur locul prin curaj... citește tot
Cine a întemeiat prima colonie britanică în America?
Cine a întemeiat prima colonie britanică în America?
Răspunsul la această întrebare nu este atât de simplu pe cât pare la prima vedere, deoarece istoria colonizationale britanice în America de Nord este împărțită între o primă tentativă... citește tot