De ce Vârful Omu are o înălțime „variabilă”?

26.11.2020
De ce Vârful Omu are o înălțime „variabilă”?

Unul dintre cele mai cunoscute vârfuri muntoase de la noi din România este Vârful Omu. Acesta este cel mai înalt vârf din Munții Bucegi, având o altitudine de 2505 metri. Cu toate acestea, înălțimea sa este incertă din cauza modului diferit de măsurare al specialiștilor.

Există unele măsurători care socotesc și înălțimea bolovanului din vârf ceea ce ar duce înălțimea vârfului la 2.514 metri. Diferența poate părea nesemnificativă, însă acei metri în plus, în clasamentul celor mai înalte vârfuri din România, ar coborî Vârful Omu de pe locul 11, cel oficial, pe locul 6.

Instituția care a măsurat această valoare este Direcţia Topografică din cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Aceștia au oferit un răspuns foarte detaliat referitor la altitudinea reală a Vârfului Omu.

„Cu privire la controversa privind altitudinea vârfului Omu din munţii Bucegi, vă informăm că pe harţile topografice realizate de către Direcţia Topografică Militară „General de divizie Constantin Barozzi”, este menţionată altitudinea de 2504,90m. Această valoare reprezintă altitudinea faţă de nivelul mediu al Mării Baltice, determinată la nivelul solului (nu al umpluturii de pământ) în punct materializat prin bornă”, potrivt România-natura1.

Fratele geamăn al Vârfului Omu

Dacă ar fi să ne ghidăm după datele oficiale referitoare la altitudinea Vârfului Omu, și anume 2505 metri, puțini dintre noi știm că în apropierea sa există un „frate” mai mic cu doar doi metri decât el.

Al doilea vârf ca înălțime din masivul Bucegi este Vârful Bucura (cunoscut și sub denumirea de Vârful Bucura Dumbravă sau Vârful Ocolit). Acesta măsoară 2503 metri și se află la mică distanță de Vârful Omu și Cabana Omu. Având totuși o altitudine ce depășește 2500 metri, Vârful Bucura este mai puțin cunoscut stând în umbra celebrului Vârf Omu.

Mai mult de atât, Vârful Omu nu este singurul vârf de munte cu acest nume de la noi din țară. În Munții Suhard, din Carpații Orientali există un al doilea Vârf Omu cu altitudinea de 1932 metri.

Foto: Wikipedia

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Dacă se dovedește că a încălcat legea în dosarul Epstein, ar putea fi Donald Trump, președintele SUA, arestat?
Dacă se dovedește că a încălcat legea în dosarul Epstein, ar putea fi Donald Trump, președintele SUA, arestat?
Președintele american a sugerat marți americanilor să nu se blocheze în dezbaterea noilor dezvăluiri din dosarele Epstein și să „treacă mai departe”, după ce Departamentul Justiției a... citește tot
Cum se face trendul cu caricaturi cu ajutorul Chat GPT?
Cum se face trendul cu caricaturi cu ajutorul Chat GPT?
În ultimii ani, caricaturile generate cu ajutorul inteligenței artificiale au devenit un adevărat trend pe rețelele sociale. De la portrete amuzante până la ilustrații în stil Pixar, anime... citește tot
Povestea bunătății: orașul canadian Gander, locul unde 38 de avioane uriașe au aterizat de urgență. Ce au făcut localnicii canadieni?
Povestea bunătății: orașul canadian Gander, locul unde 38 de avioane uriașe au aterizat de urgență. Ce au făcut localnicii canadieni?
În dimineața zilei de 11 septembrie 2001, lumea s-a oprit în loc. În timp ce turnurile din New York se prăbușeau, spațiul aerian american a fost închis instantaneu, lăsând sute de avioane... citește tot