Pomană. Unul dintre obiceiurile mai puțin cunoscute popoarelor Occidentale, sunt pomenile, adică slujbe de pomenire pentru sufletele celor trecuți în neființă. În toate zonele României se fac astfel de comemorări, iar în ultima perioadă acestea sunt mai prezente în zonele rurale și mai puțin la orașe.
Conform tradiției Bisericii Ortodoxe române, pomenirea morților se face prin slujbe cu rugăciuni la următoarele termene:
Oamenii dau de pomană încă din cele mai vechi timpuri. Aceste ofrande sunt prezente în riturile legate de „marea trecere” ale multor religii, pe o largă arie geografică, în Europa şi Asia, vechimea lor ajungând pe firul istoriei până chiar în era neoliticului.
Ortodocșii sunt de părere că sufletul stă la porţile vămilor până ce rudele de pe lumea asta ale celui decedat plătesc vămile. Și acest lucru se poate face doar prin pomeni și parastase. Totuși, pomenile date în timpul vieţii sau de rudele răposatului sunt considerate cele mai sigure plăţi pentru liniştea sufletului.
În ciuda faptului că mii de oameni urmează aceste ritualuri, nicăieri nu scrie în Biblie cât de des se fac pomenile și dacă ar trebui făcute. Sfânta Scriptură îi învață pe credincioși doar să fie darnici.
Substantivul „pomană” își are originea în limbă rusă sau îm una dintre limbile de origine slavă. Acesta vine de la „pominati” sau „pameati”, care în traducere liberă înseamnă „a-ţi aminti” sau „memorie”.
Foto: Pexels.com
