Situat în sudul țării, Giurgiu este, alături de Călărași, cel mai nou județ, fiind format în 1981, odată cu reorganizarea administrativă care a avut loc în acel an. Denumirea a fost preluată de la orașul cu același nume, care a fost declarat municipiu în 1968.
Teritoriul județului a fost înglobat în județul Ilfov și avea atunci reședința la București. Deși are o vechime de peste 600 de ani, originea numelui „Giurgiu” este și astăzi învăluită în mister. Istoria arată că prima atestare documentară a Giurgiului datează din anul 1394, atunci când mai mulți comercianți italieni originari din Genova s-au stabilit pe aceste meleaguri și au pus bazele unui port la Dunăre.
Aceștia și-ar fi construit în insula Sfântul Gheorghe un mic avanpost comercial, unde au deschis o bancă și un târg unde vindeau mătăsuri și catifele. Ei au botezat acest oraș după numele protectorului Genovei, San Giorgio (Sfântul Gheorghe în limba română).
Cetatea Giurgiu a fost pentru prima dată menționată în documentul Codex Latinus Parisinus, sub denumirea de „Zorio”, scrie Adevărul. Fortăreața a fost construită de Mircea cel Bătrân și a devenit un punct strategic al Țării Românești, jucând un rol deosebit de important în războaiele duse de români împotriva otomanilor pentru controlul Dunării.
În anul 1420, a fost cucerit de Imperiul Otoman care dorea să dețină controlul absolut pe Dunăre. Turcii au numit orașul Yergöğü. După mai bine de patru secole, în anul 1829, prin semnarea Tratatului de Pace de la Adrianopol (numit și Tratatul de la Edirne), Giurgiu a fost înapoiat Principatului Valahiei, alături de alte două raiale, Brăila și Turnu Măgurele.
Eliberarea Giurgiului de sub ocupația otomană a fost marcată prin transformarea Bisericii Sfântul Nicolae din geamie mahomedană în biserică ortodoxă purtând hramul Sf. Nicolae, după numele ctitorului acesteia, Țarul Nicolae I al Rusiei.
În același timp, circulă o legendă, neconfirmată din punct de vedere istoric, conform căreia, pe vremea când otomanii stăpâneau malul stâng al Dunării și strângeau slugi pentru Imperiul Otoman, pe teritoriul actualului județ trăia un cioban pe nume San Giorgio.
Se spune că acesta, care își adusese oile la păscut în Lunca Dunării, a eliberat sute de oameni care urmau să slujească Imperiul Otoman, iar după eliberare, aceștia au întemeiat o așezare și au hotărât, în semn de mulțumire, să o numească San Giorgio, după numele eliberatorului lor.
Foto: Wikipedia
