Cine nu s-a lovit măcar o dată fără intenție și nu a exclamat un sincer „Au!”? Ei bine, uneori, faptul că ne văităm în urma unei lovituri sau al unui accident, pare că ne face să ne simțim mai bine. Și totuși, au aceste exclamații și văicăreli o interpretare științifică?
Conform definiției din dicționar, interjecția „Au” exprimă fie o ușoară durere fizică, fie poate exprima mirarea sau surpriza, fie manifestă bucuria.
Văitătura depinde de limba pe care o vorbim. Astfel, în timp ce românii se văită cu un mioritic „Au!”, alte nații spun „Ouch!” sau „Oh!”. Conform oamenilor de știință, s-ar putea ca văitătura să fie o moștenire, tocmai din dorința de a ne ajuta semenii. Astfel, cercetătorii cred că oamenii primitivi au fost cei care au strigat primii într-un fel sau altul, pentru a-i avertiza pe ceilalți despre un pericol iminent. Așadar, dacă, de exemplu, un strămoș de-al nostru întâlnea un pericol, așa cum ar fi putut fi un animal sălbatic, el apela la un sunet scurt pentru a le comunica altor persoane despre un eveniment neașteptat.
De ce vorbesc oltenii la perfectul simplu?
Aceiași oameni de știință susțin că vocalizarea ne poate ajuta să ne distragem atenția de la durere, cel puțin temporar. Prin urmare, văitătura ar putea ajuta la înregistrarea unei dureri mai scăzute în intensitate întrucât nu îi acordăm atenția cuvenită. De ce credeți că asistentele medicale încearcă, de obicei, să atragă atenția copiilor chiar înainte de a le face o injecție?
În termeni ştiinţifici, durerea este un semnal care ne spune fie că ceea ce facem este greşit, fie că suntem victimele unei agresiuni sau afecţiuni, prin urmare trebuie să conştientizăm această stare şi să luăm măsurile care se impun situaţiei.
Ce înseamnă No la ardeleni? De ce folosesc ei această interjecție?
Așadar, văitătura, neaoșul „Au!”, este o tehnică auditivă a creierului care ajută la distragerea atenției, chiar dacă doar temporar, de la o eventuală daună.
Cum trăiau și cum dormeau țăranii români după anul 1800? Cu ce acopereau ferestrele?
