Războiul din Vietnam a început oficial în 1955 și a durat până în 1975. Conflictul armat a avut loc între Republica Democrată Vietnam (Vietnamul de Nord), sprijinită de China și Uniunea Sovietică, și Republica Vietnam (Vietnamul de Sud), sprijinită de Statele Unite. Războiul s-a termiant cu înfrângerea Vietnamului de Sud și unificarea țării sub conducere comunistă. Pentru americani, acesta a fost unul dintre cele mai mari eșecuri militare din istorie.
Există mai multe motive care au condus la implicarea Statelor Unite ale Americii în acest război. Unul dintre acestea a fost politica de împiedicare a răspândirii comunismului în întreaga lume, cunoscută sub numele de „Containment”. Întrucât Vietnamul de Nord era un stat comunist, SUA își doreau să prevină extinderea influenței sovietice și chinezești în regiune.
Un alt motiv a fost alianța Statelor Unite cu Franța. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Franța a controlat Vietnamul. După încheierea războiului, statul european a încercat să recâștige controlul asupra țării asiatice, începând un război împotriva Viet Cong-ului, o mișcare de rezistență comunistă din Vietnamul de Sud. SUA au ajutat Franța cu bani și armament, dar în cele din urmă aceasta a trebuit să se recunoască învinsă. SUA au continuat să sprijine Vietnamul de Sud, care era condus de guvernul non-comunist al președintelui Ngo Dinh Diem.
Pe data de 2 august 1964, distrugătorul american USS Maddox a raportat că a fost atacat de două nave militare nord-vietnameze în Golful Tonkin, în timp ce efectua o misiune de supraveghere. La trei zile după acest incident, USS Maddox și USS Turner Joy au raportat un alt atac din partea nord-vietnamezilor, care ulterior s-a dovedit a fi o alarmă falsă.
Cu toate acestea, președintele american Lyndon B. Johnson a folosit acest incident ca pretext pentru a începe o campanie de bombardamente aeriene împotriva Vietnamului de Nord și pentru a obține autoritatea pentru utilizarea forței armate în Vietnamul de Sud. Congresul SUA a adoptat apoi Rezoluția Golfului Tonkin, care a autorizat președintelui să ia măsuri militare pentru a proteja interesele americane în regiune.
În ultimă instanță, acest eveniment a dus la escaladarea războiului din Vietnam și la implicarea tot mai mare a SUA în conflict. Acesta a fost începutul implicării militare masive a SUA în războiul din Vietnam. Trupele americane au fost trimise în Vietnamul de Sud pentru a ajuta la combaterea Viet Cong-ului și a forțelor militare din Vietnamul de Nord.
Războiul a devenit din ce în ce mai puțin popular în SUA pe măsură ce numărul de soldați americani morți a crescut și au apărut proteste la nivel național.
După ocuparea funcției de președinte, Richard Nixon a hotărât retragerea lentă a trupelor americane din Vietnam, lucru care s-a și întâmplat. Pe data de 9 august 1974, după ce președintele Nixon a demisionat din cauza scandalului Watergate, Gerald Ford a preluat funcția de președinte al SUA. Acesta a decis să retragă soldații din Vietnam. Pe 30 aprilie 1975, ultimii infanteriști marini americani au evacuat cu elicopterul ambasada din regiune.
Republica Socialistă România, una dintre cele mai importante țări comuniste din lume la acea vreme, a oferit mult sprijin Vietnamului de Nord cât timp a durat războiul, în aspecte politice, economice și militare. În aceeași perioadă, țara noastră era recunoscută pentru rolul de mediator începând cu anul 1965, rodul efortului ei fiind „Semnalul Trinh” din ianuarie 1967, prin care Hanoiul a acceptat posibilitatea de negociere cu autoritățile de la Washington D.C.
Obiectivul prioritar al acestei politici externe a fost de a menține statutul țării care ieșise din aria dominației directe a Moscovei și își asigurase un spațiu de manevră pentru apararea și promovarea intereselor proprii, scrie historia.ro.
Foto: nytimes.com
