Curiozitati despre pisici. Lucruri pe care nu le știati despre pisicuțe

14.09.2021
Curiozitati despre pisici. Lucruri pe care nu le știati despre pisicuțe

Pisicile sunt, fără doar și poate unele dintre cele mai populare animale de companie din lume. Milioane de oameni dețin acasă o astfel de necuvântătoare. Pisicile sunt niște animale fascinante și comportamentul lor a fost studiat îndelung de către cercetătorii din întreaga lume. Site-ul shtiu.ro îți prezintă o serie de curiozități despre pisici:

Curiozități despre pisici

Pisicile de casă se aseamănă cu tigrul în proporție de 95%. Există comportamente similare între cele două animale când vine vorba despre urmărirea prăzii, jocul cu prada, săriturile sau marcatul teritoriului cu ajutorul urinei.

Pisicile pot sări pe o distanță de până la șase ori din lungimea lor, scrie mygavet.com.

Pisicile au 230 de oase, în timp ce oamenii au doar 206.

În raport cu dimensiunea capului, comparativ cu orice mamifer, pisicile au cei mai mari ochi.

Pisicile merg precum cămilele și girafele: își mișcă mai întâi ambele picioare drepte, apoi își mișcă ambele picioare stângi. Niciun alt animal nu merge astfel.

Unele pisici pot înota.

Pisica își freacă capul de stăpân ca semn de afecțiune, dar și ca să-l transforme pe stăpân în teritoriul lor.

În Statele Unite ale Americii, pisicile sunt mai populare decât câinii. Există în jur de 88 de milioane de pisici de companie față de 75 de milioane de câini de companie.

Spre deosebire de oameni, pisicile transpiră doar prin pernuțe. Acesta este modul prin care necuvântătoarele își reglează temperatura corpului.

Unele dovezi sugerează că pisicile au fost domesticite încă din 3600 î. de Hr. cu peste 2.000 de ani înainte de vechii egipteni.

Pisicile pot recunoaște vocile stăpânilor, doar că îi ignoră.

Când o pisică murea în Egiptul antic, membrii familiei își radeau sprâncenele în semn de doliu.

Pisicile pot mișca ambele urechi separat.

Studiile arată că oamenii care stau ani buni în preajma unei pisici traiesc mai mult, sunt mai sănătoși și, evident, mai relaxați.

Pisicile și oamenii au secțiuni aproape identice ale creierului când vine vorba despre controlul emoțiilor.

Faptul că pisicile nu își acoperă fecalele, poate fi văzut ca un semn de agresiune, adică nu se tem de tine.

În doar 10 ani, o pisică de sex feminin ar putea da viață la 49.000 de pisici.

Pisicile își petrec aproape o treime din viață curățându-se singure. De asemenea, acestea își petrec aproape o treime din viață dormind.

Coloana vertebrală a unei pisici este atât de flexibilă, deoarece este alcătuită din 53 de vertebre.

Dacă o pisică domestică poate trăi, în medie, și 15 ani, cele de pe stradă nu trăiesc mai mult de trei ani.

Cea mai bătrână pisică care a trăit vreodată a murit la vârsta de 38 de ani. Creme Puff din Austin, s-a născut în august 1967 și s-a stins din viață în august 2005.

Multe dintre pisicile adulte nu au enzima necesară pentru digerarea laptelui.

Pe timpul nopții, pisicile văd de 5 ori mai bine decât oamenii.

În lume sunt recunoscute 40 de rase de pisici.

Recordul de pui născuți o dată îl deține Blue Bell, o persana din Africa de Sud. Aceasta a adus pe lume 14 pisicuți.

Cea mai mică rasa de pisici este singapura. Aceasta ajunge la maturitate la 1.8 kg. La polul opus se află main coon, o rasă unde un exemplar matur ajunge și la 11 kg.

În mod obișnuit, o pisică are 12 mustati pe fiecare parte a fetei.

Foto: Pexels.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Operațiunile de salarizare, optimizate cu o soluție digitală
Operațiunile de salarizare, optimizate cu o soluție digitală
Procesele de payroll trebuie realizate pe baza unui flux rapid în orice companie, pentru o gestionare cât mai eficientă a resursei umane și a timpului. Un program salarii, care este denumit și... citește tot
De unde vine expresia: „Țiganul e țigan și-n ziua de Paști”?
De unde vine expresia: „Țiganul e țigan și-n ziua de Paști”?
Puțini știu adevărata poveste din spatele expresiei „Țiganul e țigan și-n ziua de Paști”, folosită adesea cu dispreț. Dar dacă ne întoarcem în timp, în perioada sclaviei romilor,... citește tot
De ce Ucraina n-a vrut ca România să intre în NATO? Cum s-au opus vecinii de la nord?
De ce Ucraina n-a vrut ca România să intre în NATO? Cum s-au opus vecinii de la nord?
Pe data de 29 martie 2004, România a aderat în mod oficial la NATO alături de Bulgaria, Estonia, Lituania, Slovacia și Slovenia. Aceasta era una dintre cele mai importante reușite pe plan extern... citește tot