Cum suna prima manea care a fost cântată în România?

04.12.2019
Cum suna prima manea care a fost cântată în România?

Astăzi, manelele se numără printre cele mai hulite genuri muzicale din ţara noastră. Conform definiţiei, maneaua este un gen muzical cu influenţe din muzica populară aromână, greacă, turcă, arabă și sârbă și din muzica lăutărească românească.

Dat fiind că Ţările Române au fost sub ocupaţie otomană sute de ani, acest gen muzical a pătruns încă din cele mai vechi timpuri în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Totuşi, se spune că prima manea autentică ar fi fost cântată de Maria Tănase în anii 1950. Cum suna cântecul cu pricina?

Se spune că melodiile cu iz oriental ar fi apărut în ţările române în vremea domniilor fanariote (fanarioţii erau membri ai familiilor aristocratice grecești sau aromâne care locuiau în cartierul Fanari din Istanbul şi care cuceriseră o mare influență politică și adunaseră averi considerabile în cursul secolului al XVII-lea. Tocmai de aceea, unii dintre aceştia au fost numiți domnitori -voievozi- ai Țărilor Române Moldova și Țara Românească).

Termenul de „manea” şi-a făcut simţită prezenţa în vocabularul românilor după anul 1820. Până la acea vreme, muzica cu influenţe orientale ce se auzea la curţile domneşti nu avea o denumire propriu-zisă. De altfel, asemeni substantivului „cafea”, şi substantivul „manea” este de origine turcească.

În forma pe care o ştim astăzi, manelele au apărut în comunităţile ţigăneşti în anii 1950-1960. Totuşi, conform istoria-manelelor.blogspot.com. ziaristul român Miron Manega este de părere că prima manea a fost cântată de Maria Tănase. Este vorba despre piesa „Până când nu te iubeam” care are la bază un cântec bizantin de la sfârşitul anilor 1800.

Linia melodică este turcească, iar cântecul a fost adaptat pe versuri româneşti astfel: „Pâna când nu te iubeam/ Dorule, dorule/ Unde ma culcam dormeam/ Dorule, dorule/ Dar de-acum ca te iubesc/ Dorule, dorule/ Nu pot să mă odihnesc/ Dorule, dorule”.

Ascultă aici melodia „Până când nu te iubeam” în interpretarea Mariei Tănase!

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Ce este metoda fermoarului în trafic?
Ce este metoda fermoarului în trafic?
Metoda fermoarului, cunoscută și sub denumirea de „principiul de alternare” sau „zipper merge” în limba engleză, este o tehnică de circulație rutieră menită să fluidizeze traficul... citește tot
Ce s-ar întâmpla dacă Pământul s-ar opri din rotire (mișcarea de rotație)?
Ce s-ar întâmpla dacă Pământul s-ar opri din rotire (mișcarea de rotație)?
Ne gândim rar la faptul că Pământul se învârte. Și totuși, planeta noastră face o rotație completă în jurul axei sale o dată la 24 de ore. Dar ce s-ar întâmpla dacă, brusc, Pământul... citește tot
De ce nu putem merge direct în spațiu?
De ce nu putem merge direct în spațiu?
Mulți oameni și-au imaginat cel puțin o dată cum ar fi să deschidă o ușă și să iasă direct în spațiu, ca într-un film SF. Dar adevărul este că spațiul cosmic este unul dintre cele... citește tot