Cum se vede din CEL MAI ÎNALT PUNCT al ROMÂNIEI, de pe Vârful Moldoveanu?

02.11.2021
Cum se vede din CEL MAI ÎNALT PUNCT al ROMÂNIEI, de pe Vârful Moldoveanu?

Cu o altitudine de 2544 de metri, Vârful Moldoveanu din Munții Făgăraș este vârful muntos cel mai înalt din România. Anual, în anotimpul cald, mii de alpiniști bine pregătiți pleacă să cucerească cel mai înalt punct din România. Totuși, de ce priveliște se bucură cei care ajung „printre nori”?

Cum se vede de pe Vârful Moldoveanu?

Din pricina piscurilor montane din jurul său, majoritatea de peste 2.400 de metri, vârful Moldoveanu este vizibil doar de pe creasta Făgărașului sau din aer, spre deosebire de multe din principalele vârfuri ale lanțului făgărășan, care sunt vizibile și din Depresiunea Făgărașului.

„Carpaţii sunt inima ţării. Ca să ne iubim ţara, trebuie să-i cunoaştem inima” (Dumitru Almaș)

Moldoveanu este vârful muntos cel mai înalt din România. Există mai multe trasee pentru cucerirea Vârfului Moldoveanu. Cel mai scurt dintre acestea este prin Valea Rea și durează aproximativ patru ore și jumătate. Se pleacă din Stâna din Valea Rea (1460m), se ajunge la Căldarea Văii Rele – Iezerul Trunghiular (2156), apoi la Portița Viștei (2310m) și în cele din urmă la Vârful Moldoveanu. Acesta nu este destinat începătorilor și este recomandat să se facă vara. Dar, ce văd oamenii care au ajuns pe „Everestul României”?

Pe Vârful Moldoveanu există mai multe steaguri ale României și un marcaj care indică cel mai înalt punct din țara noastră. Aici vântul bate destul de tare și alpiniștii care au ajuns declară la unison că peisajul „îți taie răsuflarea”. Pe Youtube sunt urcate mai multe filmulețe realizate de către cei care s-au încumetat să cucerească „Everestul României”.

De unde vine denumirea Vârfului Moldoveanu?

Deși nu se știe cu exactitate de unde a fost botezat vârful poreclit „Everestul României” sau „Acoperișul României”, cel mai probabil este vorba despre stâna unui cioban venit din Moldova care era amplasată în apropierea faimosului vârf. O altă variantă ar fi existența unui cioban numit Ion Moldoveanu, originar din Curtea de Argeș, ale cărui mioare pășteau în zona semețului vârf.

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
De ce, pe vremea lui Ceaușescu, era o mândrie să fii din… București?
De ce, pe vremea lui Ceaușescu, era o mândrie să fii din… București?
În memoria colectivă a perioadei comuniste, fraza „sunt din București” purta o greutate aparte. Într-o Românie în care libertatea de mișcare era strict controlată, iar resursele erau... citește tot
Ce s-ar întâmpla dacă un cutremur cu magnitudinea de 10 grade pe scara Richter ar lovi Pământul?
Ce s-ar întâmpla dacă un cutremur cu magnitudinea de 10 grade pe scara Richter ar lovi Pământul?
Cel mai puternic cutremur înregistrat vreodată de la începutul măsurătorilor seismice moderne a fost cel din Valdivia (Chile), din 22 mai 1960, care a atins o magnitudine de 9,5 pe scara... citește tot
Cum funcționează dependența? Mecanismele psihologice din spatele adicției
Cum funcționează dependența? Mecanismele psihologice din spatele adicției
De ce continuă cineva să facă un lucru despre care știe că îi face rău? Este una dintre întrebările care fac dependența atât de greu de înțeles din exterior. Dacă o persoană vede... citește tot