În Evul Mediu, în Europa, cavalerii erau unii dintre cei mai apreciați luptători. Dibăcia lor și armura care îi proteja îi făcea respectați pe oriunde ar fi mers. Totuși, cum reușeau cavalerii să-și facă nevoile fiziologice, dat fiind că erau îmbrăcați din cap până în picioare într-o armură ce cântărea zeci de kilograme?
Cavalerii își au originile în Imperiul Roman, întrucât romanii aveau o forță călare de elită, numită ordo equestris. După sute de ani au apărut cavalerii medievali, cei care erau costumați în armură.
Este destul de greu să spunem cum aceștia își făceau nevoile, întrucât armurile cavalerilor s-au modificat de-a lungul timpului.
De exemplu, în anii 1400, meșteșugarii italieni și germani făureau armuri complete, care nu aveau, însă o placă metalică menită să acopere zona intimă, întrucât acest lucru făcea călăritul dificil. Deci, pentru cavalerii de la 1400 nu era o problemă să se ușureze, întrucât zona intimă era coperită cu plase confecționate din lanțuri și era suficient să-și dea jos pantalonii de bumbac.
Au existat cavaleri români în perioada medievală?
Mai târziu, e drept, au apărut armurile complete de cavaler, întocmite de aceeași meșteșugari iscusiți. Acest lucru era o adevărată provocare pentru orice cavaler să se ușureze. De cele mai multe ori, cavalerul avea nevoie de un scutier pentru a se echipa înaintea unei lupte și a se dezechipa la finalul conflictului, notează historyrevealed.com.
Conform istoricilor, dacă situația era atât de urgentă și nu era nimeni prin preajmă, cel mai probabil, cavalerii se ușurau în propria armură. Într-o perioadă în care oamenii se spălau o dată la câteva săptămâni, aceasta era ultima problemă a unui luptător.
Răspunsul la această întrebare este, da, au existat și cavaleri de origine 100% mioritică. De fapt, În Ţara Românească, în special, începând cu secolul al XIV-lea a fost atestată prezenţa cavalerilor după model apusean.
Prezenţa lor este atestată indirect printr-o serie de precizări şi documente medievale. În jur de 100 de cavaleri din Ţara Românească au ajuns în secolele XIV-XV să participe la marile turniruri date la Buda, în Ungaria medievală, dar şi mai departe, în țări precum Germania.
Și cavalerii noștri aveau armuri, blazoane și cai bine antrenați. În plus, antrenamentul acestora era diferit de al unui soldat.
”Vitejii, aidoma cavalerilor occidentali, îşi regăsesc raţiunea existenţei lor în războaiele purtate de suveran; nu întâmplător, prezenţa lor în cronică se face simţită în preajma evenimentelor aflate în legătură cu fapte de arme. Dacă stăpânirea unei suprafeţe de pământ era semnul distinctiv al unei demnităţi nobiliare, calitatea de „viteaz” reprezenta împlinirea unei vocaţii şi, de ce nu, a unei meniri: aceea de războinic”, notează istoricul Constantin Crăescu în articolul său ”Vitejii lui Ştefan cel Mare”.
Conform lui Nicolae Iorga, cavalerii (în jur de 3.000 la număr) erau elita armatei moldovene în vremea lui Ștefan cel Mare.
