Cum arată Nordlingen, orașul format într-un crater de meteorit?

27.07.2021
Cum arată Nordlingen, orașul format într-un crater de meteorit?

Orașele și localitățile sunt deosebite fiecare în felul lor, indiferent de zona geografică. Există, însă, în lume locuri cu adevărat speciale, iar un astfel de loc este orășelul german Nordlingen.

Situată în regiunea bavareză Donau-Ries, această mică așezare a cărei populație numără puțin peste 20.000 de suflete este diferită de orice alt oraș din lume.

Cum s-a format orașul din crater?

„Dar, ce îl face atât de special?”, s-ar întreba unii. Nordlingen este cunoscut lume pentru forma sa circulară, care amintește de localitatea timișoreană Charlottenburg (Șarlota).

Puțini sunt, însă, cei care știu că această formă este dată de craterul făcut de un meteorit, care a lovit Pământul în zona Alpilor în urmă cu 14,5 milioane de ani.

Se spune că diametrul meteoritului a fost de 1,5 kilometri, iar rămășițele sale s-au împrăștiat pe o rază extrem de mare, fiind găsite urme inclusiv în apropierea capitalei Cehiei, Praga.

Acest oraș cu aer medieval este situat în întregime în craterul al cărui diametru este de 25 de kilometri. Denumit „Nordlingen Ries”, marginile createrului sunt perfect vizibile și sunt marcate de un lanţ de dealuri.

Prima atestare documentară a orașului datează din anul 898. De abia în anul 1960, savanții americani Eugene Shoemaker şi Edward Chao au venit cu dovezi clare potrivit cărora depresiunea s-a format în urma impactului cu un meteorit. Nu în urma unei erupții vulcanice, așa cum credeau localnici.

Ce conțin zidurile clădirilor?

Deoarece meteoritul a căzut peste un depozit de grafit, se spune că toate clădirile din piatră conțin milioane de diamante, care au în medie un diametru de 0,2 milimetri.

Deși nu au nici o valoare, se estimează că există în zonă circa 70.000 de tone de astfel de diamante microscopice, formate la o presiune imensă de peste 60 Gpa.

Zidurile cetăţii din Nordlingen sunt cel mai bine conservate ziduri medievale din Germania. Acestea au o lungime de 2,6 kilometri, înconjoară complet oraşul vechi şi dispune de o pasarelă parţial acoperită, care este întreţinută perfect în ciuda vechimii sale.

Mai există şi un al doilea crater. Este vorba despre craterul Steinheim, care are un diametru de aproximativ 3,8 kilometri și este situat la circa 42 de kilometri vest – sud-vest de Nordlingen.

Cercetătorii spun că ambele cratere s-ar fi format aproape simultan după impactul aceluiași asteroid.

Foto: Wikipedia

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Puiul de urs, anomalia naturii: Dacă oamenii ar avea aceeași proporție mamă-copil, o femeie ar naște un bebeluș de mărimea unei alune
Puiul de urs, anomalia naturii: Dacă oamenii ar avea aceeași proporție mamă-copil, o femeie ar naște un bebeluș de mărimea unei alune
Puiul de urs este o anomalie a naturii: se naște mai mic decât o chiflă. Discrepanța de mărime dintre mamă și pui este uimitoare. O ursoaică matură poate cântări 200-300 de kilograme, dar... citește tot
Curiozități despre perioada sărbătorilor la români. De ce călăresc copiii porcul?
Curiozități despre perioada sărbătorilor la români. De ce călăresc copiii porcul?
Cine nu a văzut măcar o dată un copil călărind porcul abia tăiat în gospodărie? Conform unei tradiții întâlnită des în satele românești, copiii se pozează călare pe porc, ca să fie... citește tot
O sculptură invizibilă a fost vândută pentru 15.000 de euro. Artistul: „Vidul nu este altceva decât un spațiu plin de energie”
O sculptură invizibilă a fost vândută pentru 15.000 de euro. Artistul: „Vidul nu este altceva decât un spațiu plin de energie”
În luna mai 2021, casa de licitații Art-Rite din Milano a găzduit unul dintre cele mai bizare și controversate evenimente din istoria artei moderne. Artistul italian Salvatore Garau, în vârstă... citește tot