Cine a fost cel mai înalt român care a trăit vreodată pe aceste meleaguri?

30.05.2018
Cine a fost cel mai înalt român care a trăit vreodată pe aceste meleaguri?

Nicicând neamul românesc nu a avut indivizi foarte înalți, asemeni popoarelor nordice. Totuși, au existat și excepții. Iar una dintre acestea se numește Gogea Mitu și a rămas în istorie ca fiind cel mai înalt român din toate timpurile. 

Cine a fost cel mai înalt român din istorie?

Gogea Mitu a fost supranumit, pe drept, „Goliat din România”. De profesie boxer, Gogea Mitu avea înălțimea de 2.42 m (sau 2.36 m), lucru care l-a făcut celebru în toată Europa.

Gogu Ştefănescu (potrivit anumitor surse), Dumitru Goagă (potrivit altora) sau Dumitru Ştefănescu. Gogea Mitu s-a născut pe 14 iulie 1914 în localitatea Mârșani din județul Dolj. Statura sa neobișnuită a fost remarcată încă din perioada în care acesta era doar un puști.

În anii ’30, pe când era doar un adolescent, Gogea Mitu a fost racolat de caravana unui circ din Praga, fiind prezentat drept o „ciudățenie” datorită (sau poate din cauza) înălțimii sale. Deși în spectacole era înfățișat publicului ca având 242 de cm, se pare că românul nu măsura „decât” 236 de cm și cântărea aproximativ 146 de kilograme. Au existat și publicații sportive unde românul avea doar 226 de cm.

De ce moneda românească se numește „leu”? De unde vine denumirea de „leu”?

Ulterior, Gogea Mitu a ajuns în ring, acolo unde era promovat de un italian (Umberto Lancia) dornic să facă bani pe spatele puternicului român.  Acesta a boxat de puține ori în carieră (6 meciuri oficiale) și a fost neînvins. Pe data de 22 iunie 1936, la doar 22 de ani,  „Goliat din România” a încetat din viață în urma unei pneumonii. De la Gogea Mitu a rămas în limbajul colocvial și expresia românească „e înalt cât cogeamite vlăjganul”.

Mitu Gogea

Cine a fost cel mai înalt om din toate timpurile?

Ca o comparație, americanul Robert Wadlow a fost cel mai înalt om din toate timpurile. Acesta s-a născut în 1918 și a trăit tot 22 de ani, la fel ca românul Gogea Mitu.  Înainte de a muri, Wadlow a ajuns la o înălțime de 2,72 m și o greutate de 199 kg.

Foto: vanatoruldelegende.blogspot.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
De ce, pe vremea lui Ceaușescu, era o mândrie să fii din… București?
De ce, pe vremea lui Ceaușescu, era o mândrie să fii din… București?
În memoria colectivă a perioadei comuniste, fraza „sunt din București” purta o greutate aparte. Într-o Românie în care libertatea de mișcare era strict controlată, iar resursele erau... citește tot
Ce s-ar întâmpla dacă un cutremur cu magnitudinea de 10 grade pe scara Richter ar lovi Pământul?
Ce s-ar întâmpla dacă un cutremur cu magnitudinea de 10 grade pe scara Richter ar lovi Pământul?
Cel mai puternic cutremur înregistrat vreodată de la începutul măsurătorilor seismice moderne a fost cel din Valdivia (Chile), din 22 mai 1960, care a atins o magnitudine de 9,5 pe scara... citește tot
Cum funcționează dependența? Mecanismele psihologice din spatele adicției
Cum funcționează dependența? Mecanismele psihologice din spatele adicției
De ce continuă cineva să facă un lucru despre care știe că îi face rău? Este una dintre întrebările care fac dependența atât de greu de înțeles din exterior. Dacă o persoană vede... citește tot