Multe romane au la bază o poveste reală. Acesta este și cazul legendei lui Robinson Crusoe, romanul scris de Daniel Defoe și publicat pentru prima dată în anul 1719. Cartea spune povestea lui Alexander Selkirk, a cărui dramatică supravietuire a fost relatată de Woodes Rogers în „O călătorie pe mare în jurul lumii”.
„Robinson Crusoe” este un roman care descrie supraviețuirea și viața personajului principal, după naufragierea sa pe o insulă tropicală din largul coastei Venezuelei de astăzi. Totuși, cine a fost Alexander Selkirk, cel care l-a inspirat pe Defoe?
Alexander Selkirk a fost contemporan cu Defoe. Acesta era al șaptelea fiu al unui cizmar scoțian cu un comportament îndoielnic. Selkirk a preferat să fugă pe mare decât să înfrunte acuzația de comportament indecent în biserică, așa cum se proceda în acele vremuri. Selkirk se urcă într-o navă care călătorea în America de Sud. Din păcate, acesta intră în conflict cu William Dampier, căpitanul vasului, și îi cere acestuia să-l lase pe o insulă pustie din arhipelagul Juan Fernandez, în apropiere de coasta statului Chile.
Se spune că înainte ca vasul să-și continue drumul, Alexander Selkirk s-ar fi răzgândit, dar William Dampier nu a vrut să-l mai ia în corabie. Patru ani a stat Alexander Selkirk pe insula cu pricina, având la îndemână doar ceea ce încăpuse într-o ladă de marinar: un cuțit, un topor, câteva haine, ceva mâncare, o jumătate de kilogram de tutun, un ceainic și o biblie.
Alexander Selkirk a fost salvat după patru ani de pustietate (1704-1708), chiar de către Woodes Rogers, cel care avea să relateze povestea lui Selkirk din care s-a inspirat, ulterior, Defoe. Alexander Selkirk a explorat de unul singur insula necunoscută, a domesticit pisici, a vânat porci sălbatici și a crescut capre.
După experiența pe insulă, Alexander Selkirk s-a căsătorit cu o tânără văduvă bogată. În repetate rânduri, scoțianul a povestit că îi e greu să trăiască printre oameni și ar fi preferat să rămână singur, pe insulă.
