După o perioadă de pandemie în care tot Globul a fost blocat, la granițele Europei a început conflictul dintre Rusia și Ucraina care durează deja de aproape 5 ani. Ciclurile economice fluctuează inevitabil între etape de expansiune și perioade de contracție. Deși piețele pot părea stabile la suprafață, sub textura datelor macroeconomice se acumulează adesea presiuni financiare care anticipează schimbări majore.
Analiștii financiari și economiștii utilizează o serie de indicatori avansați (leading indicators) pentru a identifica semnalele timpurii ale unei încetiniri severe sau ale unei recesiuni globale. Iată cele cinci semnalmente critice care indică faptul că economia se apropie de o zonă de risc major
O economie sănătoasă presupune ca obligațiunile guvernamentale pe termen lung (de exemplu, cele pe 10 ani) să plătească dobanzi mai mari decât cele pe termen scurt (cum ar fi cele pe 2 ani sau 3 luni), recompensând investitorii pentru riscul de a-și bloca capitalul pe o perioadă mai lungă.
Când raportul se inversează — iar dobânzile pe termen scurt depășesc randamentele celor pe termen lung —, piața transmite un semnal clar de neîncredere în viitorul apropiat. Inversarea curbei randamentelor (Yield Curve Inversion) a fost, istoric, cel mai de încredere prevestitor al recesiunilor din ultimele cinci decenii.
În fazele finale ale expansiunii economice apare un decalaj între datele din industrie și cele despre ocuparea forței de muncă:
Scăderea Indicelui Managerilor de Achiziții (PMI): O valoare PMI sub pragul de 50 de puncte arată că sectorul manufacturier sau cel al serviciilor își restrânge activitatea.
Companiile îngheață angajările: Chiar dacă rata șomajului rămâne inițial scăzută, reducerea orelor lucrate și suspendarea recrutărilor (freeze-hiring) reprezintă etapa premergătoare concedierilor colective.
Atunci când companiile încep să își reducă producția și investițiile în stocuri, piața muncii reacționează cu întârziere, masking riscurile din economie.
Băncile sunt printre primii actori care detectează riscul de neplată. Înainte ca o criză să izbucnească, instituțiile financiare încep să înăsprească normele de acordare a creditelor:
Crește dobânda la împrumuturile ipotecare și de consum.
Companiile medii și mici (IMM-urile) obțin tot mai greu linii de finanțare pentru refinanțarea datoriilor existente.
Se observă o creștere a ratei de neplată la cardurile de credit și la creditele de consum.
Lichiditatea scade, iar efectul de domino blochează investițiile private.
Atunci când o economie crește predominant pe baza acumulării de datorie (și mai puțin pe baza creșterii productivității), vulnerabilitatea la șocuri externe devine extremă.
Dacă ratele dobânzilor rămân ridicate pentru o perioadă îndelungată, costul refinanțării datoriilor devine nesustenabil atât pentru guverne, cât și pentru companiile „zombie” (firme care generează bani doar pentru a-și plăti dobânzile, nu și capitalul). Falimentul acestor companii declanșează adesea reacții în lanț pe piețele financiare.
Schimbarea comportamentului marilor investitori instituționali oferă detalii prețioase despre direcția pieței. Înainte de o criză, capitalul migrează rapid dinspre activele de risc (cum ar fi acțiunile companiilor din sectorul tehnologic sau titlurile speculative) către active recunoscute pentru păstrarea valorii:
Aurul și metalele prețioase înregistrează creșteri rapide și atrag noi maxime istorice.
Numerarul (cash) și obligațiunile guvernamentale pe termen scurt devin opțiunile preferate în detrimentul investițiilor în extinderea afacerilor.
Când piața de capital rămâne la niveluri ridicate doar susținută de câteva acțiuni mari (lipsă de lățime a pieței/market breadth), retragerea banilor inteligenți este un ultim avertisment.
Așadar, niciunul dintre aceste semne, luat izolat, nu garantează prăbușirea iminentă a unei economii. Cu toate acestea, suprapunerea lor — inversarea curbei obligațiunilor, scumpirea creditului, datorii mari și restrângerea activității industriale — indică faptul că ciclul economic a ajuns la maturitate și că riscul unei ajustări severe este ridicat.
Dacă România anului 2008 nu era mult mai vulnerabilă în fața unei crize, astăzi lucrurile s-au schimbat. La aproape două decenii de la criza financiară, România are o economie semnificativ mai mare decât cea din 2008.
„PIB-ul a crescut de 3,8 ori față de 2008, iar salariul mediu brut de 6,2 ori”, spune Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România, pentru publicația adevarul.ro.
Creșterea economiei și a veniturilor este însoțită însă de o creștere importantă a datoriei publice. Potrivit analizei citate, datoria publică raportată la PIB este de aproape cinci ori mai mare decât în 2008, în timp ce deficitele bugetare sunt mai dificil de finanțat într-un context în care costurile de împrumut sunt ridicate atât în Europa, cât și la nivel global.
România are astăzi o economie mai mare și mai complexă, iar structura deținerilor de capital este diferită față de cea de acum 18 ani. În același timp, aceste schimbări nu elimină vulnerabilitățile.
„Ratingul suveran se află, inconfortabil, cu doar o treaptă deasupra celui nerecomandat pentru investiții”, avertizează Cazacu, care subliniază că vulnerabilitățile ar deveni relevante în cazul unei deteriorări a peisajului economic internațional.
Într-un astfel de context, nivelul datoriei și al deficitului devine cu atât mai important cu cât statul trebuie să se finanțeze într-un mediu în care costul banilor este mai ridicat decât în perioada de după criza financiară, scrie adevarul.ro.
