Ce sunt vergeturile? Din ce cauză apar vergeturile?

22.07.2022
Ce sunt vergeturile? Din ce cauză apar vergeturile?

Pielea este cel mai mare organ al corpului și, ca atare, este foarte greu de întreținut. Menținerea elasticității pielii reprezintă un scop principal pentru persoanele care doresc să arate tinere cât mai mult timp. Din păcate, sunt momente când pielea este întinsă prea rapid și atunci apar vergeturile.

Vergeturile apar în special la femeile însărcinate, însă acestea pot apărea la toate persoanele, indiferent de vârstă și sex. Potrivit specialiștilor în sănătate, vergeturile apar atunci când stratul de mijloc al pielii (dermul) este întins foarte mult, iar fibrele de colagen se rup.

Din păcate, acolo unde apar vergetudrile zona devine inestetică. Trebuie precizat că acestea nu sunt altceva decât niște dungi paralele pe piele, de culoare gri închis, roz pal sau violet. Partea bună este că ele nu sunt nici dureroase, nici periculoase pentru organismul uman, însă în unele cazuri pot apărea mâncărimi în acea zonă sau chiar o mică durere.

Vergeturile pot apărea pe spate, pe brațe, pe trunchi, pe umeri, însă cel mai adesea sunt observate pe șolduri, fese, coapse, abdomen și sâni.

De ce apar vergeturile?

Vergeturile apar din cauza întinderii bruște a pielii. Totodată, această situație apare și atunci când în organism crește nivelul de cortizon, un hormon care asigură elasticitatea pielii. Doctorii susțin că atunci când acesta are nivelul ridicat nu mai există suficient colagen pentru ca pielea să se întindă bine, astfel că apar vergeturile.

Iată cele mai frecvente cazuri în care apar vergeturile:

Cum se tratează vergeturile?

Vergeturile sunt diagnosticate, după un examen fizic, de către un medic specialist și acesta poate decide ce cale este de urmat pentru a scăpa de ele. Dacă acestea au apărut în urma unui tratament care a crescut nivelul de cortizon din organism, vor fi necesare investigații suplimentare.

În unele cazuri acestea trec singure, în altele este nevoie de ajutor de specialitate. Așadar, vergeturile pot fi tratate cu diferite creme cu retinoizi, care ajută la creșterea colagenului în piele. Totodată, se poate apela și la tratamente cu laser sau cu lumină intens pulsată. Microdermabraziune este o altă variantă de a scăpa de vergeturi. Această soluție presupune suflarea pe piele, cu ajutorul unui dispozitiv, cu cristale mici, care au efect de exfoliere.

Tratamentele naturiste, suplimentele naturale și intervenția chirurgicală reprezintă alte metode de a scăpa de vergeturi. Specialiștii în sănătate recomandă ca soluția aleasă să fie luată după o consultare cu un medic.

Foto: exquis.ro

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cine a fost Gheorghe Eminescu, unul dintre urmașii poetului? A murit târziu, cu un an înainte de Revoluția din 1989!
Cine a fost Gheorghe Eminescu, unul dintre urmașii poetului? A murit târziu, cu un an înainte de Revoluția din 1989!
Gheorghe Eminescu, nepotul Luceafărului, care a trecut din tranșeele de la Mărășești în celulele de la Jilava și Aiud: a purtat un nume uriaș, dar și-a câștigat singur locul prin curaj... citește tot
Cine a întemeiat prima colonie britanică în America?
Cine a întemeiat prima colonie britanică în America?
Răspunsul la această întrebare nu este atât de simplu pe cât pare la prima vedere, deoarece istoria colonizationale britanice în America de Nord este împărțită între o primă tentativă... citește tot
Cum au scăpat alte orașe mai civilizate de prezența urșilor. Ce ar trebui să facă autoritățile din Brașov?
Cum au scăpat alte orașe mai civilizate de prezența urșilor. Ce ar trebui să facă autoritățile din Brașov?
Brașovul este, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase orașe din România, dar farmecul său de așezare la poalele muntelui vine la pachet cu o problemă din ce în ce mai acută:... citește tot