Barajul Vidraru este unul dintre cele mai mari proiecte al regimului comunist și a fost construit între anii 1961 și 1966. Realizarea acestuia s-a făcut cu eforturi financiare imense, iar investiţia a fost amortizată în 28 de ani.
Ceea este este cu adevărat cutremurător este faptul că pe locul colosului de beton a existat o comunitate de oameni care a refuzat să-și părăsească gospodăriile și au murit sub apele ce s-au revărsat la inundarea controlată a zonei.
Unii martori ai acelori vremuri vorbesc și acum despre ceea ce se află pe fundul Lacului Vidraru și despre cum a fost condamnată o întreagă zonă la pierire din cauza construcției barajului.
„Cu mult înainte de a se gândi şi de a porni construcţia hidrocentralei şi a lacului Vidraru, exista, în amonte de ceea ce reprezintă astăzi barajul, o zonă neîmpădurită, cu ocoale, cabane forestiere şi turistice şi câteva locuinţe ale celor care desfăşurau acele activităţi, precum şi câteva construcţii mai impunătoare ale unor familii înstărite – precum fosta vilă a Brătienilor (deja o ruină la momentul umplerii lacului), situată pe undeva prin dreptul actualei Cabane Cumpăna”, a povestit Gheorghe Buzoiu, fost viceprimar al comunei Arefu între 2012 şi 2014, pentru adevărul.ro.
Acum nu au mai rămas decât legende ale lumii de sub apele lacului Vidraru. Mai mult de atât, oamenii locului povestesc că atunci când nivelul acumulării scade se poate vedea confluenţa râurilor Buda şi Capra, dar și fundațiile unor construcții importante.
„Înainte de umplerea lacului, zona arăta cum arată o colonie de muncitori din ziua de azi. Între toate construcţiile de lemn care împânzeau zona, se remarcau vreo două mai mari: Casa Verde şi Casa Brătienilor, peste standardele de atunci, cu fundaţii de beton, precum şi o bisericuţă”, a mărturisit Ștefan Dumitrache, directorul Muzeului Curtea de Argeș, potrivit sursei mai sus menționate.
Lacul Vidraru „domnește” acum deasupra unei comunități mici, dar vesele. Martorii de atunci povestesc că acolo se țineau numeroase serbări câmpenești unde veneau oameni de prin localitățile vecine, deoarece zona avea potențial. Exista chiar și o Mocănița ce transporta oamenii la evenimentele ținute cu ocazia diferitelor sărbători. Aceasta pleca din Curtea de Argeș și se oprea acolo unde se oprește azi lacul, adică pe lângă Cabana Cumpăna de azi.
Înainte ca lacul să fie umplut, au fost demontate acele construcții, deși puteau fi salvate, inclusiv linia ferată ce ajungea la Cumpăna. Imediat după ce valea s-a umplut s-a așternut o tristețe ce nu putea fi combătută.
Locuitorii comunității de la Cumpăna au fost evacuați și despăgubiți, însă unele legende vorbesc despre oameni care au pierit sub ape după umplerea lacului, oameni ale căror suflete nu-și găsesc liniște și cruci de cimitir care uneori ies la suprafață.
