Cui i-ar plăcea să fie caracterizat ca fiind idiot? Nimănui. Și totuși. Adjectivul idiot a apărut în Grecia Antică și nu inițial nu avea nicio legătură cu oamenii proști. Idiot, însemnă astăzi cu totul altceva. În multe dintre limbile europene.
În greaca veche, termenul de idiotes trimitea la ideea de „particular/ privat”. Adjectivul nu avea, inițial, niciun fel de conotații peiorative, desemnându-l pur și simplu pe „cel ce își vede de treburile sale” sau cel care „nu participă la treburile politice”.
Care este originea expresiei „a plânge cu lacrimi de crocodil”? De unde a început totul?
Între timp, terenul de idiot a căpătat celălalt sens după apariția democrației. „Trebuie să fii idiot (sinonim cu nărod, cretin) dacă, având în sfârșit șansa de a participa la binele comun – care e, în mod esențial, și binele tău –, o refuzi și îți vezi doar de treburile private”, a explicat profesorul de istorie Dan Solcan de la Colegiul Național Bogdan Petriceicu Hașdeu din Buzău pentru siteul shtiu.ro.
Astăzi, adjectivul idiot este folosit cu sens defăimător și este sinonim cu cretin, nărod, tâmpit sau cu o persoană care suferă de idioțenie.
Termenul de „idiot” a intrat în medicină în secolul al XIX-lea și desemna o persoană cu dizabilități de ordin intelectual. Dr. Henry H. Goddard a propus un sistem de clasificare pentru dizabilități intelectuale. Astfel, persoanele cu cel mai mic nivel de vârstă mintală (mai puțin de trei ani) au primit numele de idioți; imbecili au avut o vârstă mentală cuprinsă între trei și șapte ani, iar moronii aveau o vârstă mintală cuprinsă între șapte și zece ani.
„Idiotul” este unul dintre cele mai cunoscute romane semnate de Feodor Dostoievski. Cartea a fost scrisă între 1867–1868. „Idiotul” a fost publicat prima dată în revista Russky Vestnik, din Sankt Petersburg, 1868–1869. Titlul original este Идиот.
Foto: pinoylinux.org
