Sisif a fost fiul lui Aeolus, rege al cetății Corint. Potrivit legendei, acesta ar fi fost cel mai viclean dintre muritori. Sisif ar fi descoperit și dat în vileag răpirea Aeginei de către Zeus, fapt pentru care a fost pedepsit să petreacă eternitatea în Iad, acolo unde a fost pus să urce o stâncă uriașă spre vârful unui munte, iar după ce roca o lua la vale munca se repeta la nesfârșit.
„Mitul lui Sisif” („Le Mythe de Sisyphe”) este creația gânditorului francez Albert Camus (1913-1960). Lucrarea este împărțită în patru capitole și a fost publicată în anul 1942. Eseul expune filozofia absurdului și analizează existența omului în Univers.
Potrivit gânditorului francez, omul tinde către certitudini, ordine, valori absolute şi un scop ultim, într-un Univers haotic, rece şi impersonal. Absurdul vine tocmai din existența umană, care nu se poate sustrage Cosmosului.
În urma conștientizării acestui fapt omul are în față două variante: sinuciderea sau încrederea în Divinitate. Albert Camus consideră că prima reprezintă înfrângerea omului în fața absurdului, iar cea de două ascunde o contradicție, deoarece dacă Dumnezeu ar fi existat Universul nu ar mai fi fost absurd.
Astfel, Camus a venit cu o a treia explicație și s-a folosit de „Mitul lui Sisif”, care a fost osândit să rostogoleasca o rocă spre vârful muntelui, fără a avea o finalitate, așa cum și omul muncește și încearcă să își găsească sensul existenței sale.
Întrebarea lansată de gânditorul francez se referă la cum poate fi omul fericit în felul acesta, știind că eforturile sale sunt în zadar. Concluzia a fost una singură, nu este important scopul final, ci drumul parcurs până acolo.
Lupta însăşi către înălţimi e de ajuns pentru a umple un suflet omenesc, a scris Albert Camus.
În anul 1957, Albert Camus a primit premiul Nobel pentru Literatură, „pentru importanta sa creaţie care, cu o lucidă stăruinţă, aruncă o lumină asupra problemelor conştiinţei umane din vremea noastră”, potrivit www.nobelprize.org.
Foto: ro.wikipedia.org
