Ce cuvinte de argou au dispărut din limba română? Ai auzit de „mangleală”, „bengos” sau „parai”?

Claudiu Petrișor 23/10/2019 Ca să știm

Imediat după Revoluția din 1989, în limba română au apărut o mulțime de cuvinte noi, specifice unor anumite categorii de vorbitori (infractori, borfaşi, interlopi sau vagabonzi ) și de neînțeles pentru cei din afara acestora. Cuvintele cu pricina au intrat în argoul limbii române și pe cât de repede au intrat pe atât de repede au și dispărut. Site-ul shtiu.ro îți prezintă câteva dintre acestea.

!!! Spre deosebire de jargon, argoul are o conotaţie negativă şi este folosit de straturile periferice ale populaţiei, de hoţi, proscrişi, deţinuţi, spărgători sau falsificatori.

Au fost vremuri în care banii nu erau numiți simplu bani, ci „coco”, „biștari”, „lovele” sau „parai”. Ce-i drept, lipsa lor îi făcea pe tineri să-i boteze în fel și chip. Mai târziu au apărut „euroii”.

În urmă cu 15-20 de ani, orice lucru ieșit din comun nu era „spectaculos” ci „tare” sau „beton”. Și cu cât era mai inedită, cu atât acțiunea cu pricina putea fi „bengoasă” sau „meseriașă”.

Șmecherescul „mangleală” face și el referire la acțiunea de a-și însuși un bun care nu-ți aparține. „Mangleală” este sinonim și bun „prieten” cu „ciordeală”.

Chefurile de odinioară nu erau petreceri. Evident că nu. Ci „bairamuri” în toată regula. Substantivul a fost preluat din turcă și este folosit atât cu sensul de petrecere laică cât și cu cel de sărbătoare religioasă islamică.

Totuși, nicicând caracterizarea oamenilor săriți de pe fix nu a avut mai multe cuvinte ca în anii ’90. „Dilimandros”, „dilimache”, „cealapa” sau „Brăila” au fost utilizate pentru a descrie un om care nu are toată țigla pe casă.

De unde vine cuvântul „șmecher”?

Astăzi, când îi spui cuiva că este „șmecher”, te referi la faptul că este descurcăreț, abil și că știe să iasă cu dibăcie din diferite încurcături. Totuși, care este originea acestui adjectiv și cum a apărut în limba română?

Cuvântul „șmecher” este de origine nemțească și provine din substantivul german „Schmecker” care înseamnă o „persoană cu un gust rafinat, un degustător”.

Se spune că în urmă cu câteva sute de ani, saşii din Siebenburgen (Transilvania) treceau toamna munții pentru a face negoț cu oltenii din zona Drăgăşanilor. Sașii vindeau articole de meșteșugărie în schimbul vinului. Pentru a ieși în avantaj la negoț, oltenii le dădeau să mănânce, apoi le serveau oaspeților vinul cel mai tare pe care-l aveau în crame. După ce îi îmbătau pe sași, începea negoțul, iar cei care ieșeau mereu în avantaj erau oltenii. Astfel, aflați sub aburii alcoolului, sașii reușeau „performanța” să vândă foarte ieftin produse de calitate și să cumpere scump vin prost.

Într-unul dintre ani, sașii au decis să nu se mai lase păcăliți. Astfel, au venit iarăși în zona Drăgășanilor și s-au îmbătat ca de obicei. Doar că, spre deosebire de anii precedenți, exista un transilvănean venit cu sașii care nu a băut deloc vin. El se numea „Das ist der Schmecker”, adică cel care gustă. Când a venit vremea negoțului, acesta a fost singurul care a negociat și a fixat preţul de vânzare al produselor meşteşugăreşti. A fost nevoie ca sașii să aducă cu ei un „Der Schmecker” pentru a face comerț cinstit cu oltenii și pentru a aduce în Transilvania vin de calitate

Nu uita să ne dai un LIKE!
Ne ajută să creștem și să ducem aceste informatii la mai multe persoane.
Mulțumim!

loading...