Câți bani primeau călăii români? Cum era remunerată fiecare execuție în funcție de „dificultate”?

În urmă cu sute de ani, una dintre cele mai urâte meserii de pe teritoriul țărilor române era cea de călău. Această meserie era practicată de bărbați și nu era una foarte apreciată printre locuitorii țărilor române. Cu toate acestea, dacă numărul de execuții dintr-un an era mare și suma încasată creștea. Cât câștiga un călău în urmă cu 300 de ani?

În perioada medievală, Brașovul era un oraș în care au avut loc multe execuții. Călăii orașului erau ţigani care aveau „îndeletniciri spurcate, pentru că ei fac şi pe călăii”, așa cum îi descria în 1595 italianul Pietro Busto, muzicant la ­curtea prințului Sigismund Bathory (1586-1598).

În Brașov, călăii își exercitau meseria în zona din spatele Spitalului Judeţean, unde era pe vremuri un deal numit Dealul Spânzurătorilor sau Dealul Furcilor. Metoda de execuție? Decapitări, arderi pe rug, spânzurări sau diferite torturi.

Cât câștiga un călău?

Deși nu era o meserie apreciată, a fi călău însemna a avea o meserie bănoasă, în acele vremuri. Conform istoricilor, călăul Brașovului era un om bogat faţă de restul ţiganilor. La acea vreme exista o lege prin care fiecare ţigan trebuia să-i plătească o sumă de doi denari călăului după fiecare execuţie, pe lângă banii plătiți de primăria orașului. Această taxă a fost abolită în anul 1785, notează adevarul.ro.

Totodată, călăul era recompensat cu câte 4 florini de patru ori pe an (de Paşte, Sfântul Ioan, Sfântul Mihail şi de Crăciun), iar ajutorul său primea câte 2 florini la aceleaşi sărbători. Contrar așteptărilor, călăii din țările române nu aveau o vestimentație specifică.

În Roma Antică, uciderea propriului părinte primea pedeapsa cu moartea. Cum se proceda?

În mod oficial, călăul primea bani de la primărie în funcție de metoda pe care o practica. Așadar, pentru spânzurare era remunerat cu 1 florin, pentru decapitare cu 2 florini și pentru tortură cu câte 25 de denari.

Călăul nu avea voie în biserică

Cronicile vremii mai amintesc faptul că un călău nu avea voie sa intre în biserică și nu era primit în nicio casă. Mai mult, în multe dintre cazuri, acesta era nevoit să trăiască sub paza domnitorului.

În anul 1856, în Brașov, s-a renunțat la serviciile călăului oraşului, dar nu și la execuții. Acestea erau duse la îndeplinire de către un pluton de execuție.