Poporul român s-a născut creștin, ceea ce a făcut ca ființa națională a românilor să fie influențată în mod decisiv de credința creștină. Prin vocea reprezentanților săi, ortodoxismul a fost o prezență activă și importantă în istoria și în viața poporului român. Totuși, care sunt treptele ierarhiei bisericești?
Reorganizarea bisericească în contextul întemeierii statelor feudale românești Țara Românească (1359) și Moldova (1401) atestă existenţa îndelungată a credinţei creştin-ortodoxe şi a vieţii bisericeşti în spaţiul locuit de români.
Deși suntem un popor credincios, mulți dintre români nu cunosc cu exacitate ceea ce are în grijă fiecare treaptă a ierarhiei bisericești. Toată această ierarhie are ca scop curăţirea, luminarea şi desăvârşirea, adică apropierea de Dumnezeu, a celor aflaţi în grija bisericii, adică a creştinilor şi a celor care vor să devină creştini ortodocşi.
Există trei trepte ale clerului, și anume episcopatul (arhieria), preoția și diaconatul. Toate aceste trepte se primesc în cadrul Sfintei Liturghii, prin „punerea mânilor”, în cadrul Tainei Hirotoniei, de către un singur episcop. Trebuie spus, însă, că în cadrul unei singure Sfinte Liturghii se săvârșeşte hirotonia într-o singură treaptă.
Episcopul reprezintă cea mai înaltă treaptă a ierarhiei bisericești și cea mai importantă și se conferă doar preoților călugări. Fiecare episcop este păstorul și părintele comunității și are competență doar în eparhia sa. Rangul și cinstea lui arhierească sunt, însă, recunoscute pretutindeni.
Ei au dreptul și puterea de a săvârși orice slujbă și orice lucrare sfântă a cultului, fără excepție. De asemenea, episcopii au dreptul să transmită această putere, prin hirotonie, celorlalte două trepte subordonate lor, adică preoților și diaconilor.
Pe lângă hirotonirea preoţilor şi a diaconilor, episcopul mai are și îndatorirea de a administra bunurile Bisericii, de a aplica disciplina bisericească şi de a participa la sinoadele provinciei.
Cea de-a doua treaptă a ierarhiei bisericești este preoția, care este și cea mai răspândită. Preoții sau presbiterii cum mai sunt aceștia denumiți sunt în toate bisericile, unde săvârșesc toate slujbele, cu excepția hirotoniilor și a hirotesiilor pe care le săvârșește numai episcopul.
Preotul are în subordine o parohie, prima formă de organizare a Bisericii, unde săvârșesc toate slujbele și lucrările sfinte de cult din viața religioasă a parohiilor. Dintre preoţi sunt aleşi protopopii, cei care conduc un protopopiat, care este format din mai multe parohii. Tot dintre preoţi pot fi şi cei care fac parte din administraţia unei episcopii.
Ultima treaptă a ierarhiei îl reprezintă diaconii. La începuturile Bisericii creștin-ortodoxe aceștia aveau mai multe roluri deoarece erau mulţi adulţi care voiau să se boteze şi care trebuiau învăţaţi de către diaconi credinţa cea adevărată.
Odată cu trecerea anilor au dispărut unele vechi instituții bisericești precum agapele, catehumenatul, penitența publică sau botezul adulților, ceea ce a determinat reducerea rolurilor liturgice ale diaconilor, dar și diminuarea numărului acestora.
În prezent, diaconii îi ajută la sfintele slujbe pe episcopi și pe preoți, ei neavând dreptul de a sluji singuri o slujbă. În timpul slujbei îndeplinesc unele dintre atribuțiile episcopului sau ale preotului, cum ar fi citirea Evangheliei la Sfânta Liturghie și purtarea Sfântului Disc la ieșirea cu Cinstitele Daruri.
La serviciul divin diaconii îi reprezintă pe Sfinţii Îngeri, acesta fiind motivul pentru care orarul cu care sunt îmbrăcați în timpul slujbelor simbolizează aripile îngerilor slujitori. Rolul principal al diaconilor este rostirea din naos a ecteniilor, forma clasică a rugăciunii obștești a credincioșilor.
