Din ce în ce mai mult, românii încep să cunoască și să consume prosciutto italian autentic, dobândind o înțelegere a diferențelor sale față de șunca obișnuită. Prosciutto cotto sau prosciutto crudo sunt două tipuri de șuncă pe care le regăsim, mai nou, în bucătăriile din întreaga lume.
Acesta este servit ca aperitiv sau într-o varietate de mâncăruri sărate și dulci, cum ar fi prosciutto crudo ca topping de pizza sau pentru a însoți o garnitură de sezon.
În italiană, cuvântul prosciutto înseamnă pur și simplu „șuncă”. Există multe tipuri și soiuri diferite, de la prosciutto cotto premium până la cunoscutul Prosciutto di Parma. Prosciutto di Parma este o varietate specifică de carne de porc slabă, făcută după anumite tradiții.
Iată diferențele dintre prosciutto crudo și prosciutto cotto și cum trebuie servite și consumate fiecare dintre ele.
Prosciutto cotto sau „șunca fiartă” are o culoare roz strălucitor și o aromă mai ușoară decât vărul său crudo. Acest prosciutto este gătit încet, la temperaturi controlate, apoi tăiat în felii fragede și umede. Uneori, prosciutto cotto este condimentat sau sărat cu ierburi, mirodenii și chiar trufe, pentru un plus de aromă. Se servește într-un panino, pizza sau alături de brânzeturi, însoțit de un vin alb.
Prosciutto crudo nu este niciodată gătit (de unde și numele crudo care înseamnă „crud” în limba italiană). Are o culoare roșu intens, marmorat cu dungi de grăsime aromată. Fiecare felie subțire ca o foaie de hârtie este dulce, dar intens aromată.
Servirea acestui tip de șuncă în felii ultra-subțiri este o decizie intenționată: pe măsură ce pui o felie în gură, grăsimea se topește pe limbă, lăsând în urmă o textură irezistibilă, în timp ce partea slabă oferă gurii o aromă dulce, dar sărată.
Prosciutto crudo se servește pe un platou de antipasta (aperitiv) cu brânzeturi cremoase, fructe proaspete și vin alb floral. Acest tip de prosciutto funcționează și bine înfășurat în jurul grisinelor sau servit cu pepene proaspăt vara.
Foto: Deposit Photos
