Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii și-au exprimat sentimentele, trăirile, dar și experiențele de viață prin versuri și prin poezie.
Cele mai vechi exemple de literatură scrisă par să-și fi avut originea în Mesopotamia antică. Civilizația sumeriană a dezvoltat pentru prima dată scrierea în jurul anului 3400 î.Hr., când au început să facă semne pe tăblițe de lut într-o scriere cunoscută sub numele de scriere cuneiformă.
Textele lor constau, de obicei, în documente economice și administrative ale vremii, dar până în al treilea mileniu î.Hr., sumerienii copiau și eseuri, imnuri, poezii și mituri.
Două dintre cele mai vechi lucrări literare cunoscute ale lor sunt „Imnul templului Kesh” și „Instrucțiunile lui Shuruppak”, ambele există în versiuni scrise datând în jurul anului 2500 î.Hr. Prima este o odă antică adusă templului Kesh și zeităților din acel templu.
Acesta din urmă este o bucată de „literatură a înțelepciunii” care ia forma unui sfat înțelept, transmis de la regele sumerian Shuruppak fiului său, Ziusudra. Unul dintre proverbele lui Shuruppak îl avertizează pe băiat să nu „judece când bea bere”. Un altul sfătuiește că „o inimă iubitoare întreține o familie, o inimă plină de ură distruge o familie.”
În timp ce înțelepciunea paternă a lui Shuruppak este unul dintre cele mai vechi exemple de literatură scrisă, cea mai veche poveste fictivă cunoscută din istorie este probabil „Epopeea lui Ghilgameș”, o poezie mitică care a apărut pentru prima dată încă din mileniul III î.Hr.
Povestea plină de aventuri se concentrează pe Regele sumerian pe nume Ghilgameș, care este descris ca fiind o jumătate om și jumătate zeu. Pe parcursul a douăsprezece tăblițe de lut de text și 3.600 de versuri, el pleacă într-o călătorie clasică a eroului care ucide monștri, se folosește de zei și căută cheia nemuririi, toate cu rezultate previzibile tragice.
Epopeea lui Ghilgameș a început ca o serie de poezii și povești sumeriene datând din 2100 î.Hr., dar cea mai completă versiune a fost scrisă în jurul secolului al XII-lea î.Hr. de babilonieni. Povestea a fost pierdută mai târziu în istorie după 600 î.Hr. și abia la mijlocul secolului al XIX-lea arheologii au descoperit în cele din urmă o copie lângă orașul irakian Mosul. De atunci, oamenii de știință au catalogat epopeea veche de 4.000 de ani drept text de bază în literatura mondială.
Cel care a vazut total pâna la marginea lumii,
cel care a stiut totul si a cunoscut totul,
Ghilgames, a patruns totodata si taina tuturor l ucrurilor
El s-a împartasit din toata întelepciunea lumii;
a vazut ceea ce era tainuit si a cunoscut ceea ce a ramas
ascuns oamenilor.
A dat în vileag vremile dinaintea Potopului. A trudit si a suferit strabatând Drumul cel Lung. A sapat pe o stela toate framântarile sale.
El a fost cel care a poruncit sa se ridice zidul
……………………………………
(Epopeea lui Ghilgameș)
Foto: Wikipedia.com
