În contextul evoluțiilor recente din zona Golfului, DAL Travel transmite că impactul asupra programelor turistice este unul limitat la aspecte logistice de transport, fără a afecta desfășurarea experiențelor la destinațiile finale. Zborurile care tranzitează hub-uri importante precum Dubai, Doha sau Abu Dhabi înregistrează ajustări de orar, rerutări sau schimbări de companie aeriană, însă acestea sunt măsuri gestionate permanent de operatorii aerieni și de agențiile de turism, în funcție de deciziile luate la nivel operațional.
Este important de subliniat că destinațiile finale nu sunt afectate, iar programele turistice se desfășoară în mod normal. În mod concret, vorbim despre adaptări de transport, nu despre riscuri la destinație. În același timp, este necesară și o perspectivă echilibrată asupra contextului internațional. România a conviețuit timp de peste patru ani în proximitatea războiului din Ucraina, fără ca acest lucru să oprească fluxurile turistice. În toată această perioadă, călătoriile au continuat acolo unde condițiile au permis, în siguranță și cu responsabilitate, iar numeroase destinații au rămas accesibile. Același principiu se aplică și în prezent: contextul geopolitic poate genera ajustări, dar nu anulează automat posibilitatea de a călători.
Pentru luna martie, DAL Travel a avut plecări ferme în circuite exotice pentru peste 800 de turiști, iar pentru luna aprilie este estimat un volum aproximativ similar. În acest context, agenția a anulat doar 3 grupuri de turiști, ale căror itinerarii aveau ca destinații zona Golfului și a Orientului mijlociu. În rest, programele turistice se desfășoară conform planificării, cu ajustări punctuale acolo unde situația o impune.
Astfel de momente reprezintă, în mod firesc, și un test al profesionalismului pentru agențiile de turism. Capacitatea de adaptare, identificarea rapidă a soluțiilor alternative și comunicarea constantă cu turiștii sunt esențiale. În spatele fiecărei călătorii reușite stau decizii luate în timp real, variante găsite din mers și o coordonare atentă între toți partenerii implicați. Totodată, în perioade marcate de incertitudine, pot apărea și percepții sau reacții subiective din partea unor turiști, generate de informații incomplete sau de temeri firești. Experiența arată însă că răbdarea, calmul și soluțiile concrete sunt cele care fac diferența.
„În turism, adaptarea face parte din realitatea de zi cu zi, iar rolul nostru este să găsim soluții, nu să amplificăm îngrijorări. În aceste zile mă aflu chiar în Noua Zeelandă, alături de un grup de turiști, iar acest lucru spune foarte clar care este realitatea din teren: călătoriile continuă, în condiții bune, iar turiștii își urmează programele. Avem în luna martie peste 800 de turiști plecați în circuite care acoperă întreaga lume și estimăm un volum similar și pentru aprilie. Ajustările au fost limitate: am anulat doar trei grupuri, strict pentru destinații din zona Golfului și Orientului. În rest, circuitele noastre decurg normal. Cred că este important să păstrăm o perspectivă matură și echilibrată. România a trăit în proximitatea războiului din Ucraina de peste patru ani, iar acest lucru nu a însemnat oprirea călătoriilor, ci o adaptare responsabilă la context. Exact aceasta este și abordarea noastră prezentă: evaluăm, comunicăm, ne adaptăm și mergem mai departe”, declară Daniela Nedelcu, General Manager DAL Travel.
Pe lângă componentele logistice, contextul actual poate avea și implicații economice, în special prin posibila creștere a prețului petrolului, cu impact direct asupra costurilor de transport aerian. În acest sens, tarifele locurilor disponibile, la circuitele anului în curs, reprezintă o oportunitate, în condițiile în care evoluția lor pe termen scurt rămâne dificil de anticipat, iar o eventuală scădere nu poate fi garantată.
La final, cel mai important lucru rămâne ca fiecare călătorie să se încheie cu zâmbetul pe buze, cu sentimentul unei experiențe reușite și cu amintiri care merită păstrate. Călătoriile nu se opresc — ele se adaptează. Iar DAL Travel rămâne alături de turiștii săi pentru a le duce mai departe, în cele mai bune condiții.