Au voie să reacționeze soldații din Garda Regală în timpul serviciului?

24.02.2018
Au voie să reacționeze soldații din Garda Regală în timpul serviciului?

Aflaţi la datorie, soldaţii din Garda Reginei Marii Britanii au devenit celebri în toată lumea pentru faptul că nu reacționează în timpul efectuării serviciului de pază. Au, totuși, voie să reacționeze în preajma turiștilor?

Santinelele din „Garda Reginei” sunt celebre în întreaga lume pentru faptul că rămân neclintite indiferent ce s-ar întâmpla în preajma lor. Comportamentul soldaților este rezultatul a mii de ore de antrenament. Există voci care spun că soldații, deși își schimbă turele la fiecare doar două ore, sunt instruiți să își facă nevoile pe ei. Chiar dacă poate părea greu de crezut să nu te poți abține două ore, soldații sunt obligați vara să bea cantităţi foarte mari de apă înainte de a intra la datorie, pentru a preveni insolaţia şi deshidratarea. Astfel, sunt momente când aceștia își fac nevoile în pantalonii groși de lână.  „Pantalonii sunt suficient de întunecaţi ca nuanţă, pentru a le acoperi jena”, a explicat un gardian în presa din Insulă.

Ce este Karma? Ce înseamnă Karma?

Contrar opiniei populare, membrii Gărzii Regale au voie să se miște, chiar și atunci când se află în gardă. Aceștia se mișcă regulat, la cel puțin 10 minute, în jurul postului, pentru a-și pune sângele în mișcare.

Leșină „drepți”

În ceea ce priveşte leşinul, dacă un soldat începe să se simtă ameţit, el este instruit să „leşine la atenţie”. Astfel, aceștia trebuie să leșine menținându-și poziția de „drepți”. Mai multe leșinuri au avut loc la evenimentul Trooping the Color 2017, când temperaturile au atins valori de aproximativ 27°C. Atunci, cinci soldați au leșinat. Evident, în poziția „drepți”.

Întrebări capcană, întrebări de logică, întrebări inteligente

Ce se întâmplă dacă zâmbesc la glumele turiștilor?

Turiștii încearcă de cele mai multe ori să spună glume pentru a-i face pe gardieni să râdă. Dacă soldații cad în plasă, aceștia riscă să fie sancționați cu tăierea din salariu ori chiar cu excluderea din Garda Reginei.

Garda Regala

Ce se întâmplă dacă se simt în pericol?

În urmă cu ceva vreme, un turist pus pe șotii i-a atins arma unui soldat. Acesta din urmă s-a simțit amenințat și a întors arma către turist în încercarea de a-l îndepărta. Filmarea a devenit viral pe YouTube și a adunat milioane de vizualizări.

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Mit sau realitate: în Japonia, angajatul care ajunge primul parchează pe locul cel mai îndepărtat de intrare
Mit sau realitate: în Japonia, angajatul care ajunge primul parchează pe locul cel mai îndepărtat de intrare
În ultimii ani, internetul a fost inundat de anecdote care pun în lumină cultura muncii din Japonia – un sistem adesea admirat pentru disciplină, respect și spirit colectiv. Una dintre cele... citește tot
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
Fisticul necesită condiții extreme pentru a înflori: veri foarte fierbinți (peste 38°C) și ierni reci (sub 7°C), fiind unul dintre puținele culturi care prosperă în zone cu variații... citește tot
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
În inima Europei, la poalele Alpilor și pe malurile Dunării, Viena își poartă cu eleganță reputația de oraș imperial, plin de istorie, artă și muzică clasică. Însă, dincolo de... citește tot