Are voie Papa să bea alcool?

30.05.2023
Are voie Papa să bea alcool?

Papalitatea este cel mai înalt grad pe care un preot catolic îl poate primi. Aceștia sunt aleși pe viață,  având în spatele lor peste 1 miliard de credincioși. Papa locuiește în Vatican, un micro-stat aflat ca enclavă în Roma, Italia. De-a lungul istoriei, mai multe legende și povești stau în spatele acestui rang. Una dintre cele mai curioase întrebări este, dacă Papa are sau nu voie să consume alcool?

Poate Papa să bea bere sau vin?

Papa

În prezent, Suveranul Pontif este Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani. Pe numele său real, Jorge Mario Bergoglio, acesta provine din Buenos Aires, Argentina. El a fost ales în anul 2013 cu numele de Francis, precedentul fiind Benedict al XVI-lea.

De la preluarea Sfântului Scaun, Papa Francisc a devenit rapid popular, apropiindu-se de credincioși. Afinitatea pentru știință, iubirea pe care o emană față de semenii săi și faptul că este la curent cu rețelele sociale l-au făcut pe Papa Francisc iubit atât de cei mici, cât și de cei adulți.

Poziția din vârful societății îi permite acestuia să aibă acces la multe servicii și bunuri. Una dintre cele mai curioase întrebări este aceea dacă Papa are voie să bea alcool? Mii de internauți au vrut să afle răspunsul la această întrebare. Cu toate că nimeni nu și-ar imagina ca Suveranul Pontif să consume alcool.

Religia catolică nu interzice consumul de alcool, dar susține cumpătarea, venind cu sfatul de a evita excesele la alcool, alimente, tutun sau medicamente. Astfel că, Papa Francis are permisiunea de a bea, dar este puțin improbabil să o facă. În plus, Șeful Bisericii Catolice nu a fost văzut niciodată făcând acest lucru. Se cunoaște faptul că nu există alte restricții la dieta papală, deși Francisc a fost sfătuit să reducă consumul de paste, motivul principal fiind greutatea, vârsta înaintată și durerile de spate.

Au voie călugării să fumeze?

Biserica Catolică nu condamnă fumatul, dar consideră excesul ca fiind păcătos. Peceptele catolice sugerează cumpătarea în toate lucrurile. În Biserica Ortodoxă, deși nu există nicio interdicție oficială, cele mai tradiționale dintre lăcașuri interzic clerului să fumeze, iar credincioșii sunt încurajați să renunțe la acest obicei.

Foto: Depositphotos.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
De ce, pe vremea lui Ceaușescu, era o mândrie să fii din… București?
De ce, pe vremea lui Ceaușescu, era o mândrie să fii din… București?
În memoria colectivă a perioadei comuniste, fraza „sunt din București” purta o greutate aparte. Într-o Românie în care libertatea de mișcare era strict controlată, iar resursele erau... citește tot
Ce s-ar întâmpla dacă un cutremur cu magnitudinea de 10 grade pe scara Richter ar lovi Pământul?
Ce s-ar întâmpla dacă un cutremur cu magnitudinea de 10 grade pe scara Richter ar lovi Pământul?
Cel mai puternic cutremur înregistrat vreodată de la începutul măsurătorilor seismice moderne a fost cel din Valdivia (Chile), din 22 mai 1960, care a atins o magnitudine de 9,5 pe scara... citește tot
Cum funcționează dependența? Mecanismele psihologice din spatele adicției
Cum funcționează dependența? Mecanismele psihologice din spatele adicției
De ce continuă cineva să facă un lucru despre care știe că îi face rău? Este una dintre întrebările care fac dependența atât de greu de înțeles din exterior. Dacă o persoană vede... citește tot