Cum fraudau românii alegerile în urmă cu 150 de ani?

22.05.2019
Cum fraudau românii alegerile în urmă cu 150 de ani?

Unul dintre principiile de bază ale democrației este votul, metoda prin care fiecare cetățean adult poate să-și aleagă reprezentanții. Odată cu apariția votului a apărut și fraudarea acestuia. Totuși, cât de vechi este votul și în ce stat s-a folosit pentru prima dată și cum reușeau românii să fraudeze alegerile în urmă cu 150 de ani?

În Grecia şi Roma Antică, la începuturile democraţiei, sufrajul avea o formă primitivă și votul se făcea prin ridicarea mâinilor. Republica Franceză a fost primul stat din lume care a introdus votul universal, la sufragiul din anul 1792. Totuși, în acea perioadă votau doar bărbații. Pe 21 septembrie 1792, regele Franței Ludovic al XVI-lea a fost înlăturat în mod formal, încheind astfel monarhia franceză. În majoritatea țărilor dezvoltate, femeile au primit drept de vot abia în anul 1918. În România, femeile au primit dreptul de a vota în anul 1938.

De ce Bucureștiul se mai numește și „Micul Paris”? Cine i-a dat această poreclă?

Când vine vorba despre fraudarea voturilor, românii nu au dus niciodată lipsă de imaginație. Înainte de 1850, doar boierii bogați votau în țările române. Acest lucru nu-i oprea pe aceștia, care, dacă alegerile erau în zile diferite, își puneau cei mai buni cai la trăsură și mergeau de la București (unde locuiau în mod normal) la moșiile de la țară, ca să mai voteze o dată.

Și turismul electoral are o istorie îndelungată pe plaiurile mioritice. De exemplu, în anul 1885 opoziția se plângea că trăsurile administrației erau folosite ca să ducă alegătorii la mai multe secții de votare. Aceeași opoziție se plângea că a fost folosit un tren special t pentru a aduce alegători din provincie la București.

Cum funcționa metoda „Suveică”?

Șeful liberalilor din Vrancea, Nicolae Săveanu, este inventatorul metodei „Suveică”. Cum funcționa metoda? La alegerile pentru Camera Deputaţilor şi la Senat votul era cu buletine închise în plic, scrie adevarul.ro.

Unul dintre agenţii partidului care avea interes să fraudeze fura plicul ştampilat din birou, îl umplea cu buletinele candidaţilor partidului şi îl dădea mai departe alegătorului care făcea jocul partidului său. Alegătorul, după ce ducea plicul în cabina de vot, avea sarcina facilă de a aduce afară plicul primit de la comisie, astfel că operaţiunea continua până la nesfârşit, fix ca o „Suveică”.

Foto: povesti-cu-plimbari.blogspot.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Mit sau realitate: în Japonia, angajatul care ajunge primul parchează pe locul cel mai îndepărtat de intrare
Mit sau realitate: în Japonia, angajatul care ajunge primul parchează pe locul cel mai îndepărtat de intrare
În ultimii ani, internetul a fost inundat de anecdote care pun în lumină cultura muncii din Japonia – un sistem adesea admirat pentru disciplină, respect și spirit colectiv. Una dintre cele... citește tot
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
Fisticul necesită condiții extreme pentru a înflori: veri foarte fierbinți (peste 38°C) și ierni reci (sub 7°C), fiind unul dintre puținele culturi care prosperă în zone cu variații... citește tot
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
În inima Europei, la poalele Alpilor și pe malurile Dunării, Viena își poartă cu eleganță reputația de oraș imperial, plin de istorie, artă și muzică clasică. Însă, dincolo de... citește tot