Cum se denumesc furtunile și uraganele?

12.02.2020
Cum se denumesc furtunile și uraganele?

Viața oamenilor este la mâna naturii, așa a fost dintotdeauna. Furtunile au distrus de-a lungul istoriei terenuri agricole, locuințe, păduri și vieți omenești. Omul nu poate opri furia naturii, ci doar se poate da la o parte din calea ei.

Furtunile tropicale se transformă în uragane și mătură continentul, distrugând tot în calea lor, potrivit datelor din istorie. Serviciul de meteorologie din Statele Unite ale Americii a stabilit oficial ca fiind furtună atunci când rafale de vânt ating viteze de peste 60 de kilometri la oră, fiind escaladate la nivelul de uragan când vântul depăşeşte 120 km/h. Numele acestor furtuni și uragane este dat conform unor tradiții vechi de sute de ani.

Inițial furtunile tropicale au fost denumite după sfinții din calendarul catolic, din aceea zi. Până la finele celui de-al Doilea Război Mondial (1945) aceasta a fost metoda prin care au fost denumite furtunile tropicale, după aceea meteorologii au început să folosească nume feminine după denumirile navelor marine. Din anul 1979 au fost adăugate și nume masculine pentru a alterna cu cele feminine.

În anul 1953 s-a stabilit un alfabet fonetic, format din 21 de litere (alfabetul american, mai puţin literele Q, U, X, Y şi Z), care să reprezinte iniţialele pentru numele furtunilor și uraganelor. Astfel, numele primei furtuni tropicale a anului începe cu litera „A”, a doua cu litera cu „B” şi tot aşa până la finalul alfabetului. În anii cu număr impar, prima furtună are nume de bărbat, a doua de femeie, iar în anii cu număr par, prima furtună primeşte nume feminin, urmată de un altul masculin.

În ziua de azi, singura instituţie acreditată să propună denumirile uraganelor, pentru toate zonele de pe glob, este Organizaţia Mondială pentru Meteorologie (MMO). Această instituție stabilește, în fiecare an, un număr de 21 de nume, alternând feminin cu masculin, iar listele sunt refolosite la fiecare şase ani.

În cazul în care o furtună este devastatoare numele ei este scos din listă și este înlocuit cu altul care începe cu aceeași literă.

Numele celor mai devastatoare uragane de pe glob sunt: Katrina, Mitch, Sandy, Galveston, Uraganul de Ziua Muncii, Urgia, Gilbert etc.

Foto: Pexels.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
Fisticul necesită condiții extreme pentru a înflori: veri foarte fierbinți (peste 38°C) și ierni reci (sub 7°C), fiind unul dintre puținele culturi care prosperă în zone cu variații... citește tot
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
În inima Europei, la poalele Alpilor și pe malurile Dunării, Viena își poartă cu eleganță reputația de oraș imperial, plin de istorie, artă și muzică clasică. Însă, dincolo de... citește tot
Cine este Robert Francis Prevost, primul papă american din istorie? Și-a ales numele Papa Leon al XIV-lea!
Cine este Robert Francis Prevost, primul papă american din istorie? Și-a ales numele Papa Leon al XIV-lea!
Pe 9 mai 2025, istoria Bisericii Catolice a fost marcată de un eveniment fără precedent: alegerea cardinalului Robert Francis Prevost ca primul papă american din istorie. Originar din Statele... citește tot